Conferinţă „Pelerinaje şi credinţa populară în România”
10.12.2011, Bucureşti (Catholica) - Centrul Sfinţii Petru şi Andrei, din Bucureşti, organizează luni, 12 decembrie, ora 17.30, o conferinţă cu tema: „Pelerinaje şi credinţa populară în România”. Va interveni Mirel Bănică, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor, Academia Română.
Conferinţa va fi urmată de un dialog cu participanţii şi se va desfăşura în clădirea Centrului Sfinţii Petru şi Andrei, al Părinţilor Augustinieni Asumpţionişti (strada Intrarea Christian Tell, nr. 18B, Sectorul 1, Bucureşti – zona Piaţa Amzei). Intrarea este liberă.
CentrulPetruSiAndrei.ro
