Serbarea de Crăciun în cadrul Centrului Diecezan de Tineret din Timişoara
24.12.2011, Timişoara (Catholica) - În fiecare an, în preajma Crăciunului, Centrul Diecezan de Tineret al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara împreună cu parohiile oraşului şi cu tinerii celebrează Naşterea Domnului şi printr-o serbare la care an de an sala centrului de umple până la refuz. Tineri din toate parohiile oraşului, dar şi studenţii aflaţi la Timişoara, provenind din alte localităţi, se reunesc, împreună cu parohii, capelanii şi responsabilii centrului, susţinând fiecare o parte a programului de colinde, scenete şi recitări ce au loc aici an de an.
Anul acesta spectacolul a avut loc duminică, 18 decembrie, de la orele 19.00, în sala festivă a Centrului Diecezan de Tineret. Tinerii şi copii din parohia Timişoara VI Fratelia au impresionat plăcut asistenţa prin cântecele şi sceneta lor, legată de Naşterea lui Isus. Tinerii din parohiile Timişoara IV Iosefin şi II Fabric au au fost la rândul lor prezenţi cu scenete, recitări de poezii şi cântece de colinde. Tinerii din grupul „Jubilate”, care se întâlnesc în cadrul Centrului Diecezan de Tineret, au moderat serbarea şi au prezentat la rândul lor un program de colinde. Pr. Bene Tamas, responsabil diecezan pentru pastoraţia tineretului şi sr. Mariana Muţiu, gazdele serbării, au mulţumit în încheiere tinerilor şi copiilor şi parohilor pentru programul pregătit şi susţinut de fiecare grup. (Material semnat de Claudiu Călin)



