Fr. Alois: tinerii vor unitatea
04.01.2012, Berlin (Catholica) - S-a încheiat duminică, 1 ianuarie 2012, la Berlin, tradiţionalul „Pelerinaj al încrederii” promovat la sfârşit de an de comunitatea ecumenică de la Taize: au participat mii de tineri sosiţi din toată Europa. Superiorul comunităţii, fr. Alois, a declarat pentru Radio Vatican: „Trei experienţe au fost importante pentru noi. Prima a fost faptul că tinerii au venit din toată Europa şi au dat un semn că vor să construiască împreună comunitatea Europei. În aceste timpuri asta este foarte important.”
„A doua experienţă a fost scopul venirii lor: au venit să se roage cu mare seriozitate. Astăzi trebuie să căutăm condiţii mai profunde într-un timp în care dificultăţile economice sunt mai mari şi trebuie să căutăm cum să trăim încrederea în Dumnezeu. Cea de-a treia experienţă a fost unitatea Bisericii: au fost prezenţi tineri catolici, protestanţi, ortodocşi şi au trăit împreună în rugăciune timp de trei zile. A fost o experienţă a unităţii pe care o căutăm între Biserici”, citim în materialul apărut acum câteva zile pe situl Radio Vatican.
Întrebat despre impresia lăsată de tinerii care au participat la întâlnire, fr. Alois a spus: „Este minunat că au venit de departe! Din Europa de Est, din Ucraina, de exemplu, călătoria nu este uşoară, din Belarus, dar şi din Portugalia, din Italia meridională. Berlinul e departe. Vroiau să se întâlnească, să trăiască experienţa unei prietenii, a unei comuniuni, şi poate aceasta a fost o încurajare pentru tinerii de aici, din Berlin. Desigur întâlnirile personale sunt importante. Nu putem găsi soluţii la dificultăţi trăind în izolare, ci trebuie să căutăm împreună să depăşim frica şi să căutăm încrederea între popoare. Cât despre mica noastră comunitate de la Taize, din acest sat din Franţa, doresc să spun că ea caută să primească tinerii, să îi asculte făcându-i să afle că la Taize găsesc mereu fraţi care vor să îi însoţească în credinţă.”
