Concursul pentru copii „Vocea Parohiei” la Iaşi
05.01.2012, Iaşi (Catholica) - În parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Iaşi, marţi, 27 decembrie 2011, la ora 13.30, în sala copiilor de la subsolul bisericii, s-a desfăşurat finala concursului pentru copii „Vocea Parohiei”, aflăm de pe Ercis.ro. În timpul Adventului din anul 2011, în această parohie, la propunerea pr. vicar Marcelin Blaj, responsabil cu pastoraţia copiilor din parohie, s-a organizat concursul muzical pentru copii „Vocea parohiei”, inspirat din concursul „Vocea României”. Concursul a avut scopul de a trezi în copii interesul pentru muzică şi totodată pentru a descoperi în ei talente şi valori vocale necunoscute, care ulterior să fie puse în slujba tuturor, în cadrul activităţilor care se desfăşoară în parohie: cântul liturgic la Sfânta Liturghie, adoraţii, spectacole, concursuri etc.
Acest concurs a presupus trei etape, care s-au desfăşurat în ultimele trei duminici din Advent, şi finala, care s-a desfăşurat în a treia zi de Crăciun. La fiecare etapă, inclusiv în finală, concurenţii au trebuit să prezinte două cântece diferite de la o etapă la alta: unul religios şi altul preluat din muzica internaţională. Concursul a reuşit să capteze interesul a 22 de copii din parohie, care au avut parte de un juriu foarte bun cunoscător în domeniul muzical, compus din tinerii Ciprian Huşanu şi Daniela Păuleţ, şi sr. Clara Dălvaru. Pe parcursul desfăşurării concursului au fost prezenţi pr. paroh Petru Sescu, care a încurajat şi susţinut această iniţiativă muzicală, pr. vicar Daniel-Nicu Butacu şi pr. vicar Marcelin Blaj. De asemenea, la fiecare etapă au fost prezenţi părinţi ai copiilor înscrişi în concurs, rude şi prieteni ai acestora, dar şi credincioşi din parohie.
În finala concursului s-au calificat şase dintre cei 22 de copii înscrişi. Premiul „Vocea Parohiei” a fost câştigat de o fetiţă de 8 ani, Erica Drobotă, care a impresionat prin calităţile ei vocale, printr-o implicare exemplară şi prin prezenţa de spirit pe care a avut-o pe întreaga durată a concursului. Au fost premiate şi locurile 2 şi 3. De asemenea, au fost oferite şi trei menţiuni pentru ceilalţi trei copii ajunşi în finală. Toţi ceilalţi concurenţi ai acestui concurs au primit câte o diplomă de participare. Premiile au fost înmânate de către pr. paroh Petru, care i-a felicitat pe toţii concurenţii pentru curajul de care au dat dovadă şi pentru calităţile lor vocale, şi le-a transmis că interesul lor nu a fost în zadar, ci în urma implicării lor se va organiza în parohie un cor al copiilor.
La acest moment final al concursului, atât concurenţii, cât şi publicul, s-au bucurat de prezenţa unui invitat surpriză, Georgia-Romina Apostol, o fetiţă de numai şase ani, care a interpretat mai multe melodii la vioară. O altă surpriză a fost şi duetul constituit de tinerii Ciprian Huşanu şi Daniela Păuleţ, membri ai juriului, care atât la începutul, cât şi la sfârşitul programului, i-au încântat pe toţi cei prezenţi cu două piese muzicale.
