Al treilea Cardinal român: PF Lucian

06.01.2012, Blaj (Catholica) - În 1948, toţi Episcopii greco-catolici erau închişi iar Biserica lor desfiinţată în acte. Ea avea să continue să existe în clandestinitate, în ciuda speranţei regimului comunist de a fi închis capitolul greco-catolicismului românesc. Unul câte unul, cei care erau Episcopi în 1948 au plecat la Tatăl ceresc: cei mai mulţi în închisori, câţiva în domicilii forţate. Ultimul care a murit dintre cei şapte Episcopi pentru care actualmente este deschis proces de beatificare a fost Episcopul Iuliu Hossu de Cluj-Gherla. Cu un an înainte, Papa Paul al VI-lea l-a numit Cardinal: ar fi putut atunci pleca la Roma, să trăiască în exil. A refuzat, pentru a rămâne măcar între graniţele aceleiaşi ţări dacă nu putea să fie fizic lângă credincioşii săi. În mai 1970 murea în Spitalul Colentina din Bucureşti, ultimele lui cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”.

Şi lupta sa a mers înainte. Pentru a asigura continuitatea episcopatului greco-catolic, după 1949 au avut loc mai multe consacrări clandestine. Printre ele, cea din 19 noiembrie 1950, când parohul de Reghin devenea Episcopul Alexandru Todea, prin punerea mâinilor Episcopului romano-catolic Iosif Schubert din Bucureşti. După mai mulţi ani de închisoare, în 1964 a fost eliberat, iar în 1986 a fost ales să conducă Biserica Greco-Catolică încă pe atunci ilegală. La finalul lui 1989 BRU reintră în legalitate, iar Papa Ioan Paul al II-lea îl confirmă în 1990 pe Episcopul Todea ca Mitropolit. În anul următor, 1991, acelaşi Pontif avea să îl ridice la demnitatea de Cardinal: era cel de-al doilea Cardinal român. Sfârşitul său a fost tot unul al suferinţei, asemenea predecesorului său la acest titlu. După ani lungi de durere în locuinţa sa din Reghin, Cardinalul Todea se alătura la 22 mai 2002 celorlalţi Episcopi uniţi plecaţi la Domnul.

În perioada comunistă, mai exact în 1986, dorind să asigure conducerea Eparhiilor rămase fără păstori, Episcopul Todea îl numea pe pr. Lucian Mureşan – hirotonit în 1964, de Episcopul Ioan Dragomir – ca ordinarius al Eparhiei de Maramureş. Consacrarea sa ca Episcop de Baia Mare avea să vină abia după patru ani, în context de libertate religioasă. Dar în 1994, după ce Cardinalul Todea se retrage din cauza bolii, Episcopul de Maramureş este transferat la Blaj, devenind noul Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice. În 2005, Papa Benedict al XVI-lea îl ridică la demnitatea de Arhiepiscop Major, după ce BRU a devenit din Biserică Mitropolitană o Biserică Arhiepiscopală Majoră. Intronizarea ca Arhiepiscop Major a avut loc la 30 aprilie 2006, în prezenţa prefectului Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, PF Ignaţiu Moussa I Daoud, şi a Mons. Jean-Claude Perisset, pe atunci Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova. În anii ce au urmat, PF Lucian s-a ocupat de organizarea structurilor sinodale venite odată cu noul rang al BRU.

Vineri, 6 ianuarie 2012, Papa Benedict al XVI-lea a anunţat că printre Cardinalii pe care îi va crea la 18 februarie 2012 se numără şi PF Lucian. Este astfel cel de-al treilea Cardinal român, toţi trei fiind fii ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. Numirea vine fără îndoială ca o recunoaştere a meritelor copilului care nu a renunţat să viseze să devină preot greco-catolic chiar şi când Biserica sa fusese declarată ilegală; studentului teolog exmatriculat fără explicaţii de regim, din Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba-Iulia (Institutele Greco-Catolice fiind desfiinţate); preotului care nu s-a temut să intre în clerul unit, deşi ameninţarea închisorii era încă prezentă; Episcopului care şi-a făcut ucenicia de păstor în Eparhia de Maramureş, pentru ca mai apoi să ajungă în fruntea întregii Biserici Greco-Catolice. Fără îndoială, titlul de Cardinal vine ca o recunoaştere a meritelor personale ale PF Lucian, dar şi a meritelor Bisericii pe care o conduce alături de Sinod, o Biserică greu încercată, a cărei renaştere este şi astăzi stânjenită din mai multe direcţii. În mijlocul greutăţilor, Papa Benedict, prin gestul său, reia parcă încurajarea lui Isus: „Nu te teme, turmă mică” (Luca 12,32).