Întrunire la Adjudeni despre grădiniţele confesionale
14.01.2012, Iaşi (Catholica) - O consfătuire de analiză a activităţilor desfăşurate în comun de grădiniţele confesionale din Dieceza Romano-Catolică de Iaşi în semestrul I al anului şcolar 2011-2012 şi programare a activităţilor ce se vor desfăşura până la sfârşitul anului şcolar 2012-2013 a fost organizată la 9 ianuarie 2012 de Oficiul pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli şi Comisia de perfecţionare şi formare continuă a grădiniţelor confesionale, cu sprijinul Congregaţiei „Surorile Providenţei” şi al Grădiniţei cu Program Normal „Sfântul Iosif” Adjudeni, judeţul Neamţ.
Deschiderea zilei a fost marcată de un moment de rugăciune, condus de pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector şcolar diecezan, care a cerut binecuvântarea Tatălui Ceresc şi ocrotirea Sfintei Fecioare Maria în noul an 2012 asupra muncii educative de zi cu zi. Au participat 11 directori aparţinând grădiniţelor confesionale ale Diecezei de Iaşi din localităţile: Adjudeni, Gherăeşti, Buruieneşti, Pildeşti, Săbăoani, Tomeşti, Iaşi, Dancu, Iugani, Piatra Neamţ şi Rădăuţi. Ordinea de zi a inclus printre altele proiectarea activităţilor viitoare: întâlniri cu directorii – semestrial, întâlnirile trimestriale ale Comisiei de perfecţionare, întâlnirile anuale cu educatoarele din grădiniţele confesionale, organizarea anuală a simpozionului metodico-ştiinţific al grădiniţelor confesionale; implicarea grădiniţelor în programe şi proiecte educaţionale de mare anvergură, cu participare naţională şi internaţională; reorganizarea comitetului de redacţie al revistei „Lăsaţi copiii să vină la mine!” şi pregătirea viitoarelor apariţii; pregătirea apariţiei cărţii de poveşti pentru copii.
Invitata Carmen Nedelcu, expert pentru probleme preşcolare, a adus la cunoştinţă participanţilor noile acte normative subsecvente Legii Educaţiei Naţionale şi a încurajat întreprinderea de noi iniţiative pentru îmbunătăţirea demersului educativ şi popularizarea experienţei pozitive existente la nivelul fiecărei grădiniţe. S-a pus un deosebit accent pe respectarea curriculumului pentru educaţia timpurie şi a specificului şi carismei fiecărei grădiniţe în parte, care reprezintă un tezaur preţios de valori umane şi creştine, ce trebuie valorificate şi transmise mai departe prin copii, căci ei sunt speranţa si viitorul unei lumi mai bune. Toţi directorii prezenţi au luat cuvântul la dezbateri şi au subliniat necesitatea desfăşurării unor acţiuni comune, realizarea unei mai bune comunicări între grădiniţe, implicarea tuturor educatoarelor, realizarea unor echipe de lucru eficiente pentru rezolvarea unor probleme comune şi informare rapidă în domeniul legislativ. (După materialul semnat de sr. Iuliana pe Ercis.ro)


