Rugăciunea pentru unitate este participare la realizarea proiectului divin pentru Biserică

26.01.2012, Vatican (Catholica) - „Deşi experimentăm în zilele noastre situaţia dureroasă a diviziunii, noi creştinii putem şi trebuie să privim la viitor cu speranţă”, a spus Papa Benedict al XVI-lea în Bazilica San Paolo fuori le mura, „deoarece victoria lui Cristos înseamnă depăşirea a tot ceea ce ne reţine de la împărtăşirea plinătăţii de viaţă cu El şi cu alţii”. În seara zilei de miercuri, 25 ianuarie 2012, la încheierea celei de-a 46-a Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, Pontiful a celebrat Vesperele în străvechea Bazilică dedicat omului care dintr-un persecutor zelos al creştinilor, „a fost transformat într-un neobosit apostol al Evangheliei lui Isus Cristos”.

Mitropolitul Gennadios, reprezentantul Patriarhiei ortodoxe Ecumenice, Rev. Canon Richardson, Reprezentantul personal al Arhiepiscopului anglican de Canterbury la Roma, precum şi toţi reprezentanţii diferitelor Biserici şi comunităţi eclesiale, s-au aflat printre cei adunaţi în jurul mormântului Sf. Paul, alături de Papa, în seara zilei de miercuri. Vorbind despre convertirea Apostolului neamurilor, Sântul Părinte a spus că transformarea acestuia „nu este rezultatul unei lungi reflecţii interioare şi nici rodul unui efort personal. Ea este înainte de toate operă a harului lui Dumnezeu care a acţionat după căile Sale necunoscute”. Transformarea Sf. Paul este „o reînnoire radicală a propriei fiinţe, asemănătoare în multe aspecte cu o renaştere. O astfel de transformare îşi are fundamentul său în participarea la misterul Morţii şi Învierii lui Isus Cristos şi se schiţează ca un drum treptat de conformare cu El”.

„Experienţa personală trăită de Sf. Paul îi permite să aştepte cu speranţă întemeiată împlinirea acestui mister de transformare, care îi va interesa pe toţi cei care au crezut în Isus Cristos şi chiar toată omenirea şi întreaga creaţie. În a doua lectură scurtă care a fost proclamată în această seară, Sf. Paul, după ce a dezvoltat o lungă argumentare destinată să întărească în credincioşi speranţa învierii, folosind imaginile tradiţionale din literatura apocaliptică din timpul lui, descrie în puţine rânduri marea zi a judecăţii finale, în care se împlineşte destinul omenirii… Sf. Paul ne spune că orice om, prin botezul în moartea şi învierea lui Cristos, participă la victoria Celui care cel dintâi a învins moartea, începând un drum de transformare care se manifestă încă de acum într-o noutate a vieţii şi care va ajunge la plinătatea sa la sfârşitul timpurilor”.

Remarcând faptul că „textul se încheie cu o mulţumire: ‘Însă, mulţumire fie lui Dumnezeu care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos'”, Papa Benedict al XVI-lea a continuat: „Şi noi în această seară, celebrând laudele de seară ale lui Dumnezeu, dorim să unim glasurile noastre, minţile noastre şi inimile noastre la acest imn de mulţumire pentru ceea ce harul divin a realizat în Apostolul neamurilor şi pentru minunatul plan de mântuire pe care Dumnezeu Tatăl îl împlineşte în noi prin intermediul Domnului Isus Cristos. În timp ce înălţăm rugăciunea noastră, suntem încrezători că suntem transformaţi şi noi şi conformaţi după imaginea lui Cristos. Acest lucru este deosebit de adevărat în rugăciunea pentru unitatea creştinilor… Rugăciunea pentru unitatea creştinilor nu este altceva decât participare la realizarea proiectului divin pentru Biserică şi angajarea activă pentru restabilirea unităţii este o obligaţie şi o mare responsabilitate pentru toţi”.

„În cultura dominantă astăzi”, a mai arătat Pontiful, „ideea de victorie este adesea asociată cu un succes imediat. În schimb, în optica creştină victoria este un lung şi, în ochii noştri, ai oamenilor, nu întotdeauna liniar, proces de transformare şi de creştere în bine. Ea are loc după timpurile lui Dumnezeu, nu ale noastre, şi cere de la noi profundă credinţă şi perseverenţă răbdătoare. Deşi Împărăţia lui Dumnezeu intră năvalnic în istorie definitiv cu învierea lui Isus, ea încă nu este pe deplin realizată. Victoria finală va avea loc numai cu a doua venire a Domnului, pe care noi o aşteptăm cu speranţă răbdătoare. Şi aşteptarea noastră pentru unitatea vizibilă a Bisericii trebuie să fie răbdătoare şi încrezătoare. Numai în această dispoziţie îşi au semnificaţia lor deplină rugăciunea noastră şi angajarea noastră zilnică pentru unitatea creştinilor. Atitudinea de aşteptare răbdătoare nu înseamnă pasivitate sau resemnare, ci răspuns prompt şi atent la orice posibilitate de comuniune şi fraternitate pe care Domnul ne-o dăruieşte”.