Sfântul Scaun continuă discuţiile cu israelienii şi cu palestinienii
31.01.2012, Vatican (Catholica) - Vaticanul îşi continuă eforturile diplomatice cu reprezentanţii Israelului şi ai Organizaţiei de Eliberare Palestiniană (PLO). Vineri, un comunicat al Vaticanului a anunţat despre o întâlnire a Sfântului Scaun cu reprezentanţii Israelului. Luni, un alt comunicat informează despre o întâlnire a oficialilor Vaticanului cu reprezentanţi ai PLO.
Nota de vineri spune că în 26 ianuarie a avut loc o reuniune a comisiei permanente de lucru dintre Sfântul Scaun şi Israel, cu negocieri pe tema Înţelegerii Fundamentale, articolul 10, paragraful 2, despre problemele economice şi fiscale. La întâlnire au participat printre alţii Mons. Ettore Balestrero, subsecretar pentru relaţiile cu statele, şi Daniel Ayalon, ministru israelian pentru afacerile externe. Declaraţia spune că „negocierile au avut loc într-o atmosferă deschisă, prietenoasă şi constructivă. S-a înregistrat un progres semnificativ pe temele discutate.” Părţile au căzut de acord asupra următorilor paşi pentru încheierea Înţelegerii, la 11 iunie fiind prevăzută în Vatican o nouă reuniune plenară.
Ieri a fost dat comunicatul despre întâlnirea bilaterală dintre Sfântul Scaun şi PLO. Întâlnirea a fost condusă de Mons. Balestrero şi de Ziad Al-Bandak, consilierul preşedintelui palestinian pentru relaţiile cu creştinii. „Partea palestiniană a înmânat delegaţiei Sfântului Scaun răspunsul la proiectul de înţelegere propus de Sfântul Scaun la întâlnirea anterioară. Discuţiile au avut loc într-o atmosferă pozitivă, de întărire a relaţiilor speciale dintre cele două părţi”, mai citim în declaraţie. S-a căzut de acord şi asupra echipelor ce vor continua lucrul pe document, în vederea unei sesiuni plenare în Vatican în viitorul apropiat.
