LC: Ce înseamnă să îţi urmezi conştiinţa
31.01.2012, SUA (Catholica) - Numărul din luna ianuarie a anului 2012 al revistei Lumea Catholica propune un nou articol de spiritualitate semnat de Leon J. Suprenant, intitulat „Ce înseamnă să îţi urmezi conştiinţa”. „Biserica ne învaţă despre conştiinţă că este acel loc privilegiat din interiorul nostru unde ne vorbeşte Dumnezeu. Conştiinţa ne asigură cadrul pentru a face alegeri bune, pline de iubire şi pentru a ne feri de tentaţiile şi impulsurile rele. Chiar şi la nivel natural întâlnim lucrările conştiinţei, de vreme ce atât credincioşii cât şi necredincioşii experimentează sentimentul adânc că ceva este – sau nu este – bine de făcut. Pentru creştini, desigur, conştiinţa trece dincolo de acele elemente ale legii naturale accesibile fiecărui suflet omenesc (cf. Romani 2,14-15): cu cât ne formăm mai mult conştiinţa după învăţăturile lui Cristos şi ale Bisericii Sale, cu atât ea se acordează mai bine la tot ceea ce este adevărat, bun şi frumos.
Autorul atrage atenţia asupra faptului că „întreaga idee despre ce înseamnă ‘să îţi urmezi conştiinţa’ a fost în mare măsură greşit înţeleasă sau chiar deformată în ultimele decenii. În loc să fie o lumină a adevărului divin pentru omul modern, ‘conştiinţa’ este acum frecvent folosită ca justificare pentru respingerea în practică a unui asemenea adevăr. Acest fenomen contemporan ne separă de izvorul milostivirii pe care Isus ni-l oferă prin Biserică. La urma urmei, dacă nu înţelegem că suntem bolnavi, nici nu vom căuta leacul spiritual potrivit”. „Pentru a ajuta la inversarea ciclului păcatului în viaţa noastră, pentru a şterge orice boală spirituală direct de la sursă”, îndeamnă el, „ar fi extrem de folositor să căpătăm o înţelegere a cauzelor care stau la baza păcatelor noastre… Putem urmări cele mai multe păcate ale noastre până ajungem la greşeli morale de bază, multe dintre acestea legate intim de felul în care înţelegem conştiinţa morală”.
„Una dintre cele mai mari probleme astăzi este faptul că ‘conştiinţa’ este confundată cu sentimentele şi pasiunile noastre… O conştiinţă bine formată ne îndeamnă să facem ceea ce doreşte Dumnezeu, nu ceea ce dorim noi. Sunt o sumedenie de voci interne (de exemplu, propriile noastre preferinţe, amintiri, motivaţii, dorinţe dezordonate) şi externe (de exemplu familia, prietenii, mass-media) care concurează pentru atenţia noastră. Avem nevoie de o anumită interiorizare pentru a putea auzi glasul Păstorului, pentru a discerne legea lui Dumnezeu aflată deja în inimile noastre. Altfel, vom face orice este mai la îndemână, mai agreabil sau mai plăcut pentru noi, iar apoi vom pretinde cu uşurătate că nu facem decât să ne urmăm conştiinţa”.
„Cu siguranţă urmarea legii lui Dumnezeu este o chestiune de ascultare, dar chiar mai mult este una de iubire. Aşa cum spune Domnul nostru: ‘Dacă mă iubiţi, veţi ţine poruncile mele’ (Ioan 14,15). Ştiu că una din cele mai mari dovezi de iubire pe care mi-o pot arăta copiii mei este să facă ceea ce le cer. Când vorbim despre respectarea legii lui Dumnezeu, un simplu act de ascultare plină de iubire îi este mai pe plac decât vorbele goale sau ‘obiecţia de conştiinţă’. Aşa cum ne spune în Evanghelie: ‘Nu oricine îmi zice Doamne! Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui Meu, care este în ceruri'”.
