Timpul Postului Mare potrivit pentru a întări relaţia cu Dumnezeu

26.02.2012, Vatican (Catholica) - Cu ocazia primei rugăciuni Angelus din Postul Mare 2012, din ziua de duminică, 26 februarie 2012, Papa Benedict al XVI-lea a comentat Evanghelia duminicii (Marcu 1,12-13), referitoare la ispitele cu care Isus se confruntă în deşert, după ce a primit botezul de la Ioan Botezătorul (cf. Marcu 1,9). La finalul discursului, Pontiful a încredinţat rugăciunii întregii Biserici Exerciţiile spirituale la care va participa împreună cu membrii Curiei Romane, cu tema: „Comuniunea creştinului cu Dumnezeu – ‘Comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său Isus Cristos’ (1Ioan 1,3)”. Exerciţiile spirituale au început duminică, la ora 18, în Capela Redemptoris Mater din Palatul apostolic din Vatican, şi se vor încheia sâmbătă, 3 martie, fiind susţinute de Cardinalul Laurent Monsengwo Pasinya, Arhiepiscop de Kinshasa. Vă oferim alocuţiunea Papei după traducerea realizată de ARCB.ro.

Iubiţi fraţi şi surori!

În această primă duminică a Postului Mare, îl întâlnim pe Isus care, după ce a primit botezul în râul Iordan de la Ioan Botezătorul (cf. Matei 1,9), are de suportat ispitirea în pustiu (cf. Marcu 1,12-13). Relatarea Sfântului Marcu este concisă, lipsită de detaliile pe care le citim în celelalte două Evanghelii, a lui Matei şi a lui Luca. Pustiul despre care se vorbeşte are diferite semnificaţii. Poate arăta starea de abandonare şi de singurătate, „locul” slăbiciunii omului unde nu există sprijin şi siguranţă, unde ispita devine mai puternică. Dar el poate să indice şi un loc de refugiu şi de adăpostire, cum a fost pentru poporul lui Israel scăpat din sclavia egipteană, unde se poate experimenta în mod deosebit prezenţa lui Dumnezeu. Isus „a rămas în pustiu patruzeci de zile şi a fost ispitit de Satana” (Marcu 1,13). Sfântul Leon cel Mare comentează că „Domnul a voit să suporte atacul ispititorului pentru a ne apăra cu ajutorul lui şi pentru a ne învăţa cu exemplul lui” (Tractatus XXXIX, 3 De ieiunio quadragesimae: CCL 138/A, Turnholti 1973, 214-215).

Ce poate însemna acest episod? După cum citim în cartea Imitaţiunea lui Cristos, „Nimeni dintre cei vii nu poate fi cu totul la adăpost de ispită […] Doar cu fuga nu putem învinge, ci cu răbdare şi prin adevărata smerenie: nu-i altă cale pentru a birui cu adevărat puterile vrăjmaşe” (Thomas de Kempis, Imitaţiunea lui Cristos, Cartea I, 13, 3), răbdarea şi umilinţa de a-l urma în fiecare zi pe Domnul, învăţând să construim viaţa noastră nu în afara Lui sau ca şi cum nu ar exista, ci în El şi împreună cu El, deoarece este izvorul adevăratei vieţi. Ispita de a-l înlătura pe Dumnezeu, de a face ordine singuri în sine şi în lume, bazându-ne numai pe propriile capacităţi, este mereu prezentă în istoria omului.

Isus proclamă că „s-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Marcu 1,15), vesteşte că în El se întâmplă ceva nou: Dumnezeu vorbeşte omului într-un mod neaşteptat, cu o apropiere unică concretă, plină de iubire; Dumnezeu se întrupează şi intră în lumea omului pentru a lua asupra Sa păcatul, pentru a învinge răul şi a readuce omul în lumea lui Dumnezeu. Acest anunţ este însoţit de cererea de a corespunde la un dar atât de mare. Într-adevăr, Isus adaugă: „Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie” (Marcu 1,15): este invitaţia de a avea credinţă în Dumnezeu şi de a converti zilnic viaţa noastră la voinţa Sa, orientând spre bine orice acţiune şi gând al nostru. Timpul Postului Mare este momentul potrivit pentru a reînnoi şi a întări mai mult relaţia noastră cu Dumnezeu, prin rugăciunea zilnică, prin fapte de pocăinţă, prin fapte de caritate fraternă.

Să o implorăm fierbinte pe Preasfânta Maria pentru ca să ne însoţească pe drumul nostru al Postului Mare cu protecţia sa şi să ne ajute să întipărim în inima şi în viaţa noastră cuvintele lui Isus Cristos, spre a ne converti Lui. Încredinţez, de asemenea, rugăciunii voastre săptămâna de Exerciţii spirituale pe care o voi începe în această seară împreună cu colaboratorii mei din Curia Romană.