Sf. Liturghie „Pro Europa” la Strasbourg
09.03.2012, Strasbourg (Catholica) - Miercuri seara, informează Radio Vatican, ambasadori şi funcţionari de la Consiliul Europei, judecători de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, membri ai comunităţilor şi organismelor bisericeşti care conlucrează la unificarea europeană, au luat parte, în Catedrala din Strasbourg, la Sf. Liturghie „Pro Europa”, celebrată de preşedinţii episcopatului catolic din sud-estul Europei, prezenţi în oraşul francez pentru a XII-a întâlnire anuală.
Celebrarea euharistică a fost prezidată de Arhiepiscopul de Strasbourg, Mons. Jean-Pierre Grallet. Predica a fost susţinută de Arhiepiscopul Aldo Giordano, observator permanent al Sfântului Scaun la Consiliul Europei, practic gazda reuniunii preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din sud-estul Europei. În cuvântul său, Mons. Giordano a făcut referinţă la libertatea individuală, la raportul omului cu Dumnezeu, la structurile de putere şi chemarea la slujire. „Dacă ne uităm la creştinismul primar”, a spus prelatul, „vedem că acesta a avut o mare răspândire şi datorită sângelui vărsat de martiri. Mulţi, chiar şi în zilele noastre, sunt prigoniţi sau ucişi din cauza credinţei. Este de ajuns să ne amintim de persecuţiile regimurilor comuniste din trecut sau, mai recent, de creştinii ucişi în Irak, Nigeria sau Pakistan. Nici astăzi nu e uşor să transmitem lumii Cuvântul lui Dumnezeu pentru că răul este puternic şi nu suportă binele, nu suportă lumina.
Referindu-se la Evangheliei zilei, în care Isus anunţă moartea şi învierea sa celor care mergeau împreună cu El la Ierusalim, Mons. Giordano a spus că însoţitorii de călătorie ai lui Isus nu păreau interesaţi de anunţul Său, ei fiind preocupaţi mai degrabă de carieră şi posturi de conducere. „Isus contrazice aşteptările lor, spunând că cei care fac adevărata istorie nu sunt mai marii lumii ci cei care au curajul să slujească. Este o viziune revoluţionară despre putere pe care Isus o trăieşte personal: El, Fiul, se hotărăşte de bună voie să slujească Tatălui, dar şi oamenilor, pentru a dărui tuturor posibilitatea de a trăi ca fii. Dar nu întotdeauna omul acceptă această legătură filială. Şarpele de la începuturi i-a împins pe Adam şi Eva, şi împinge şi astăzi Europa, pe calea unei autonomii care de fapt este o adevărată separare de Dumnezeu, pentru a căuta să ne realizăm singuri şi să ne mântuim singuri. Dar solitudinea este tristă, în timp ce libertatea, singură, nu are puterea de a ne mântui. De aceea, a-şi pune încrederea într-un Altul care este în măsură să dea împlinire la aspiraţia noastră de eternitate, frumuseţe, adevăr, iubire şi viaţă, este actul cel mai inteligent al libertăţii. A trăi ca fii ai aceluiaşi Tată ne face, de fapt, fraţi între noi, iar între cei care sunt fraţi, adevărata putere este puterea iubirii.”
„Adevărul creştin”, a încheiat Mons. Giordano, „nu se poate alia cu formele violente de putere, nu poate da spaţiu fanatismului. Cetatea omului nu este constituită doar pe raporturi de drepturi şi obligaţii, ci, mai mult, pe legături de gratuitate, milostivire şi comuniune. A trăi într-o convieţuire paşnică, pentru cei care cred, este, mai întâi de toate, un dar care trebuie invocat. Acesta este sensul adânc al Sfintei Liturghii „Pro Europa” (pentru Europa), acelaşi sugerat de Papa Benedict al XVI-lea în enciclica sa Caritas in veritate (nr. 79): progresul are nevoie de creştini cu braţele înălţate spre Dumnezeu în gest de rugăciune.”
