Întâlnire internaţională: de la ZMT 2011 la ZMT 2013
22.03.2012, Roma (Catholica) - Consiliul Pontifical pentru Laici promovează o întâlnire a celor implicaţi în pastoraţia tinerilor pentru a reflecta asupra Zilei Mondiale a Tineretului (ZMT) şi pentru a pregăti următoarea ediţie a ZMT de la Rio de Janeiro, Brazilia, din 2013. Întâlnirea urmează să se desfăşoare în Rocca di Papa, lângă Roma, din 29 martie până în 1 aprilie, reunind delegaţii din 98 de ţări, precum şi comitetele de organizare ale ZMT Madrid 2011 şi ale ZMT Rio 2013.
Într-un comunicat dat publicităţii în această dimineaţă de Consiliul Pontifical pentru Laici, se spune că întâlnirea „va fi un important moment de reflecţie pentru operatorii din pastoraţia tineretului”, care sunt „peste 300, reprezentând 45 de comunităţi, asociaţii şi mişcări de tineret”. Lucrările vor începe la 29 martie cu un discurs de salut al Cardinalului Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici. Restul zilei va fi dedicat studierii aspectelor organizaţionale şi pastorale ale ZMT Madrid 2011, şi roadelor pe care le-a adus ediţia de anul trecut în lumea întreagă. Printre participanţi se vor afla şi Cardinalul Antonio Maria Rouco Varela, Arhiepiscop de Madrid, şi Yago de la Cierva şi pr. Gregorio Rolgan, director executiv şi respectiv secretar general al ZMT Madrid 2011.
Ziua de vineri, 30 martie, va fi dedicată ediţiei de anul viitor, de la Rio de Janeiro. Provocările şi aşteptările ZMT vor fi prezentate de Arhiepiscopul Orani Joao Tempesta O. Cist. de Sao Sebastiao do Rio de Janeiro; de Mons. Eduardo Pinheiro da Silva, preşedintele Comisiei Episcopale braziliene pentru Tineret; de pr. Carlos Savio, şeful biroului de tineret al Conferinţei Episcopale Naţionale din Brazilia; şi de comitetul organizator pentru ZMT Rio 2013. Următoarea zi, 31 martie, se va reflecta asupra „formării tinerilor – o misiune prioritară a Bisericii”, urmând să vorbească Episcopul Josef Clemens, secretar al Consiliului Pontifical pentru Laici, şi pr. Fabio Attard, consilier general al salezienilor pentru pastoraţia tineretului.
În Duminica Floriilor, 1 aprilie, când se sărbătoreşte şi Ziua Mondială a Tineretului la nivel diecezan, delegaţiile vor participa la Liturghia celebrată de Papa Benedict în Piaţa San Pietro.
