Un prim bilanţ al călătoriei apostolice cu pr. Lombardi
27.03.2012, Leon (Catholica) - Cu ceremonia de plecare de pe aeroportul din Leon, în ziua de 26 martie 2012, a 23-a călătorie apostolică a Papei Benedict al XVI-lea se îndreaptă spre a doua sa etapă, în Cuba. Aflat în suita Papei, pr. Federico Lombardi, directorul Biroului de Presă al Vaticanului, a trasat un prim bilanţ: „În Mexic, centrul mesajului a fost îndemnul la speranţă adresat unui popor care trece prin greutăţi şi suferinţe, din motive pe care le cunoaştem. Cuvintele Papei de încurajare şi speranţă vor rămâne cu siguranţă întipărite în inimi. Un alt rezultat evident este şi întâlnirea cu poporul mexican, întâlnire reuşită la un nivel foarte profund, dar cu o mare bucurie şi într-un climat de seninătate”, citim pe situl Radio Vatican.
Referitor la momentul, imaginea cea mai semnificativă pentru această călătorie în Mexic, pr. Lombardi a răspuns: „Pentru mine, celebrarea euharistică din Parcul Bicentenarului, atât prin ambianţa cât şi prin contextul ei, a fost cea mai frumoasă de care îmi amintesc din pontificatul Papei Benedict al XVI-lea… Pentru mine va fi greu să găsesc o altă imagine, cu toate că îmi amintesc şi de altele, foarte frumoase, precum întâlnirea Papei cu copiii. Dar cred că aceasta reprezintă într-adevăr punctul culminant, inima acestei călătorii apostolice în Mexic”.
Din Mexic Papa a lansat un mesaj pentru toate ţările latino-americane, şi nu numai, un fel de punte către următoarea etapă a călătoriei, în Cuba. „Prezenţa Papei în Mexic avea de la sine o semnificaţie voit continentală. Aceasta s-a văzut şi prin prezenţa preşedintelui Conferinţelor Episcopale de pe întregul continent şi a celui din America de Nord. Mesajul din Mexic doreşte să cuprindă tot continentul, raportându-se şi la bicentenarul independenţei acestor ţări, eveniment ce reprezintă un moment istoric important pentru a împrospăta propriile rădăcini, propria vocaţie, sentimentul de demnitate ca popor, şi pentru a avea Biserica alături în acest moment ca parte pozitivă şi constructivă… Călătoria Papei în Cuba se încadrează în acelaşi context latino-american, dar cu aspecte specifice care nu pot fi trecute cu vederea şi la care Papa va face cu siguranţă referinţă în discursurile sale şi în timpul prezenţei sale”.
