Fidel Castro: Am dorit beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea
29.03.2012, Havana (Catholica) - Incertă până în ultima clipă, în anumite momente considerată exclusă, întâlnirea dintre Papa Benedict al XVI-lea şi fostul lider cubanez Fidel Castro, până la urmă a avut loc. Cei doi s-au întâlnit miercuri, în jurul orei 12.30 (20.30 ora României) la Nunţiatura Apostolică de la Havana şi conversaţia lor a durat circa jumătate de oră. Colocviul a fost definit de purtătorul de cuvânt vatican, părintele Federico Lombardi, „cordial, viu, însufleţit şi intens”.
Aproape de aceeaşi vârstă (aproape 85 de ani Papa, aproape 86 fostul lider maximo), au ironizat cu privire la bătrâneţe. Sfântul Părinte, îndeosebi, a spus: „Sunt bătrân dar încă pot să-mi fac datoria”. Papa Benedict al XVI-lea a destăinuit interlocutorului propria bucurie pentru primirea călduroasă în ţara cubaneză şi la întrebarea „Ce face un papă?” a răspuns: „Este în slujba Bisericii universale”. Fidel a spus că a urmărit fiecare moment al vizitei pastorale la televizor. Castro a adresat Pontifului câteva întrebări despre schimbările în liturgia Bisericii şi i-a destăinuit propria îngrijorare cu privire la problemele omenirii. Fostul preşedinte cubanez a afirmat şi că a dorit din inimă beatificările Maicii Tereza de Calcutta – mare binefăcătoare a Cubei – şi a Papei Ioan Paul al II-lea, întâlnit de el, în 1996 în Vatican şi în 1998 la Havana.
În contextul discursurilor Papei Benedict al XVI-lea despre problema „lipsei lui Dumnezeu” şi despre raportul dintre ştiinţă şi credinţă, Castro i-a cerut Sfântului Părinte să-i trimită nişte cărţi despre temă. „Trebuie să mă gândesc la ce titluri să vă trimit”, a răspuns Papa. În timpul colocviului a fost prezentă soţia fostului lider cubanez, Dalia. La încheierea întâlnirii Castro i-a prezentat Pontifului pe doi dintre fiii săi. Întâlnirea dintre Papa şi Fidel Castro a fost ultima etapă a vizitei pastorale a Papei în Cuba, înainte de plecarea de pe aeroportul „Jose Martí” din Havana. Întoarcerea la Roma a zborului Alitalia avându-l la bord pe Sfântul Părinte este prevăzută pentru ora 10 (ora Italiei) joi, 29 martie. (traducere pr. Mihai Pătraşcu)

Ar putea Sfantul Parinte sa-i trimita urmatoarea carte: „Gulagul. O istorie”
http://www.humanitas.ro/humanitas/gulagul-o-istorie
Nu ma simt prea confortabil stiind ca pastorul meu s-a intalnit cu un criminal.