Şapte ani de când Papa Wojtyla a urcat în Casa Tatălui

03.04.2012, Roma (Catholica) - La 2 aprilie 2012, se celebrează a şaptea comemorare a morţii Papei Wojtyla, urcat la Casa Tatălui în seara zilei de 2 aprilie 2005. Sunt multe iniţiativele în toată lumea pentru a-l aminti pe Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, un Pontif care continuă să fie viu în inimile atâtora, aşa cum ne spune postulatorul cauzei de canonizare, Mons. Slawomir Oder. Interviul a fost luat de Sergio Centofanti şi tradus de pr. Mihai Pătraşcu după News.va pentru Ercis.ro.

– Este adevărat că astăzi comemorăm moartea sa, dar amintim că pentru creştini, ziua morţii este „dies natalis”. Şi este adevărat şi că Papa Ioan Paul al II-lea a rămas în inimile noastre şi a rămas în mijlocul nostru ca persoană iubită. A intrat în inimile noastre, a intrat în casele noastre. În atâtea case au rămas fotografiile sale, binecuvântările pe care el le-a dat, ca semn al apropierii sale. Dar lucrul cel mai important este că într-adevăr a rămas în inimile persoanelor. Un semn foarte special şi tangibil al acestei prezenţe sunt vizitele constante la mormântul său în San Pietro. Un alt fenomen care a crescut în ultimul an – primul an de la beatificarea sa – este acela al pelerinajului relicvelor care a apărut în manieră spontană.

A început cu prezenţa relicvei sângelui în timpul Zilei Mondiale a Tineretului la Madrid, pentru a continua apoi pelerinajul său internaţional. Prima etapă a fost Mexicul, cu vizitarea tuturor Diecezelor din ţară, apoi Columbia, cu vizitarea câtorva Dieceze. Actualmente relicviarul se află în Nigeria. Într-un fel această prezenţă a Fericitului în mijlocul nostru merge pe urma activităţii sale atunci când era în viaţă, dimensiunea internaţională a ministeriului său. Dar lucrul care probabil se percepe şi mai mult acum este belşugul iubirii pe care el a semănat-o. Şi de fapt, prezenţa nu este pur şi simplu prezenţa fizică, care apoi cu timpul în manieră naturală dispare, pentru că acesta este decursul vieţii umane, dar prezenţa înseamnă prezenţa ideilor, prezenţa sentimentelor, prezenţa mai ales a iubirii pe care cineva a dăruit-o şi acum primeşte ca amintire dragă şi afectuoasă.

– Şi astăzi răsună cuvintele sale de la începutul pontificatului: „Nu vă fie teamă, deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos!”… un mesaj încă foarte actual…

– Este un mesaj absolut actual, presant, angajant şi încurajator. Este un moment în care cu siguranţă Biserica trăieşte semnele atâtor dificultăţi, ale celui care nu vede prezenţa sa ca o prezenţă pozitivă. Iată, secretul acestui „Nolite timere!”, pe care el l-a strigat în Piaţa San Pietro, era fiinţa sa înrădăcinată în misterul lui Dumnezeu. El însuşi spunea: „Omul care stă în faţa lui Dumnezeu, omul cufundat în Dumnezeu, nu se teme de nimic. Nu trebuie să se teamă de nimic”. Iată, reauzim în aceste cuvintele ale sale, în această experienţă a sa, cu siguranţă profundă, pe care o putem defini mistică, auzim cuvintele Sfântului Paul: „Cine va putea să ne despartă de iubirea lui Cristos?”

– După şapte ani, ce amintire despre Papa Wojtyla purtaţi în inimă?

– O persoană adevărată, autentică. Un om cu mare inteligenţă, cu mare cultură, dar mai ales cu mare spiritualitate; dar în acelaşi timp, un om cu mare calitate religioasă şi culturală… Era un om de apropiere, de atenţie, cu o capacitate de a-i vedea şi pe cei care nu erau văzuţi, observaţi, notaţi de ceilalţi. Iată, un om care era capabil să intre efectiv în sintonie cu sentimentele interlocutorului său. Un om care ştia să scruteze inima persoanei şi ştia să găsească mereu cuvântul potrivit pentru a putea da curaj şi a invita la înfruntarea vieţii cu speranţa creştină.

– În ce punct este cauza de canonizare a Papei Ioan Paul al II-lea?

– Desigur, itinerarul cauzei nu s-a terminat imediat după beatificare. Beatificarea este numai o etapă. Este adevărat că pentru canonizare nu mai este necesară studierea vieţii şi a virtuţilor care constituiau studierea prealabilă pentru beatificare. Actualmente, suntem în aşteptarea de a capta semnul lui Dumnezeu pentru a putea merge înainte cu procesul de canonizare: acel semn al lui Dumnezeu este o nouă minune. Deocamdată, pot spune că sosesc, din multe părţi ale lumii, numeroase semnalări de haruri atribuite mijlocirii Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea şi unele cu siguranţă sunt interesante. Deocamdată aştept documentaţia pentru a putea demara un studiu mai aprofundat ca să fac un discernământ bun.

Sursa: Ercis.ro