Întâlnirea naţională de primăvară a terezinelor
22.04.2012, Iaşi (Catholica) - Surorile terezine din Institutul Secular „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din România s-au întâlnit în ziua de 21 aprilie 2012, la Casa „Sfântul Iosif” din Iaşi, pentru o zi de reculegere pe tema „Învierea lui Isus”. Au fost prezenţi, ca de obicei, Maria-Teresa Candian, directoarea institutului, împreună cu pr. George Paştiu, asistentul spiritual al institutului, ambii veniţi de la Lugano, din Elveţia. Ziua a debutat cu cântarea Laudelor, după care a conferenţiat pr. George Paştiu, titlul fiind „Învierea – temeiul credinţei noastre”. În continuare, Teodora Pantazi a vorbit despre „Martorii Învierii lui Isus”, după care Elena Matei, din Bacău, a prezentat „Mormântul gol relatat de cei patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan”, precum şi semnificaţia mormântului gol cu trimitere spre mesajul învierii. Ecaterina Hanganu, din Iaşi, a demonstrat că „Apariţiile lui Isus au schimbat istoria”. În conferinţa „A treia zi după scripturi”, Agneza Husaru a arătat, prin exemplele date din sfintele Evanghelii, că Isus le-a vorbit discipolilor săi că „Fiul Omului trebuia să sufere mult… şi a treia zi să învie (Lc 9,21-22)”.
Pr. Alois Fechet, vicar episcopal cu viaţa consacrată, a fost prezent în timpul conferinţelor. După ce a felicitat membrele institutului pentru activităţile desfăşurate în timpul Anului Familiei, le-a dat câteva sfaturi utile pline de har şi iubire şi le-a invitat la întâlnirea diecezană a persoanelor consacrate, programată la Roman, în ziua următoare. O scurta intervenţie a avut şi pr. Anton Despinescu, asistentul spiritual al terezinelor din Iaşi, care le-a încurajat pe toate terezinele să continue pe drumul credinţei. Sfânta Liturghie de la ora 11.30 a fost prezidată de PS Aurel Percă, Episcopul auxiliar de Iaşi, alături de pr. Benone Farcaş, Vicar general la Chişinău, Republica Moldova; pr. Benone Lucaci, rectorul Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi; pr. George Paştiu, din Lugano; pr. Anton Despinescu, spiritualul terezinelor din Iaşi; pr. Gabriel Bucur, paroh la Poiana Micului – Suceava; pr. Andrei Staszkovian, spiritualul terezinelor din Bacău, şi pr. Mihai-Gabriel Balint, vicar la Butea. Predica a fost ţinută de PS Aurel Percă, iar în finalul omiliei, a transmis şi un salut adresat terezinelor din partea PS Petru Gherghel, episcopul de Iaşi.
După masa de prânz, s-a recitat rozariul şi a fost un moment de Adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament, urmată de recitarea Vesperelor. După binecuvântarea finală, a fost lansat nr. 21 al revistei „Calea cea mică”. În cele 20 de pagini sunt cuprinse articole pe aceeaşi temă, binecuvântarea şi reflecţia despre Învierea lui Cristos – „Acum începe totul”, a PS Aurel Percă, rubricile permanente „Suflet terezian”, „Rugăciune”, „Ecouri” şi „Rebus”, alte conferinţe despre beatificarea pr. Alois Guanella, precum şi poezii scrise de Sfânta Tereza a Pruncului Isus. Reculegerea s-a încheiat la ora 16. Terezinele vor participa la Luncani la exerciţii spirituale în perioada 9-12 iulie 2012, sub îndrumarea preoţilor de la Mănăstirea Carmelită. Anunţul a fost făcut de Agneza Husaru. Detaliile organizatorice vor fi publicate pe situl www.terezine.ro. (După materialul semnat de Teodora Pantazi pentru Ercis.ro)
