Cultura trebuie să redescopere dinamismul transcendenţei
05.05.2012, Vatican (Catholica) - Facultatea de Medicină şi Chirurgie „Agostino Gemelli” celebrează în prezent a cincizecea sa aniversare. Pentru a marca această ocazie, Papa Benedict al XVI-lea a făcut, în dimineaţa zilei de joi, 3 mai 2012, o vizită la Universitatea Catolică Sacro Cuore din Roma, unde a rostit un discurs pe tema căutării absolutului în cultura contemporană. Papa a fost primit de autorităţile academice ale spitalului universitar, însoţite de Gianfranco Fini, preşedintele Camerei Deputaţilor din Italia, şi de Lorenzo Ornaghi şi Renato Balduzzi, miniştri culturii şi respectiv sănătăţii.
A mai fost prezent Cardinalul Agostino Vallini, Vicarul general al Sfântului Părinte pentru Dieceza de Roma, şi Cardinalul Angelo Scola, Arhiepiscop de Milano, preşedinte al Institutului de Studii Superioare „Giuseppe Toniolo”. Mulţi studenţi şi pacienţi s-au adunat pentru a asculta cuvintele Sfântului Părinte, pe care le-a rostit într-o zonă deschisă în faţa clădirii spitalului. „Trăim un timp în care ştiinţele empirice au transformat viziunea noastră asupra lumii, şi chiar şi felul în care omul se înţelege pe sine”, a spus Papa. „Numeroase descoperiri şi tehnologii inovatoare… sunt un motiv justificat de mândrie, dar adesea nu sunt fără efecte secundare îngrijorătoare”.
„Rădăcina rodnică a Europei de cultură şi progres pare a fi fost uitată; aici căutarea absolutului – ‘quaerere Deum’ – a îmbrăţişat şi nevoia de a dezvolta ştiinţele profane, întreaga lume a cunoaşterii. Într-adevăr, cercetarea ştiinţifică şi căutarea semnificaţiei, fiecare cu propriile atribute specifice epistemologice şi metodologice, izvorăsc dintr-o singură sursă: Logos-ul care a realizat lucrarea creaţiei şi călăuzeşte cursul istoriei. O mentalitate care este în esenţă tehnică şi practică generează un dezechilibru periculos între ceea ce este tehnic posibil şi ceea ce este bine din punct de vedere moral, cu consecinţe imprevizibile”.
„Este aşadar important pentru cultură să redescopere vigoarea semnificaţiei şi dinamismul transcendenţei… Ştiinţa şi credinţa posedă o reciprocitate rodnică, aproape o nevoie complementară de a înţelege realitatea… Creştinismul, religia Logos-ului, nu alungă credinţa în domeniul iraţionalităţii; mai degrabă atribuie originea şi sensul realităţii Raţiunii creatoare, care în Dumnezeu răstignit s-a arătat pe Sine a fi iubire şi care ne invită să îl urmăm pe calea ‘quaerere Deum'”. „Urmând calea credinţei, omul este capabil să distingă, chiar în realitatea suferinţei şi morţii care traversează existenţa sa, o posibilitate autentică pentru bine şi pentru viaţă… A avea grijă de cei care suferă este, aşadar, o întâlnire cu chipul lui Cristos, şi dedicarea minţii şi inimii devine un semn al milostivirii lui Dumnezeu şi al victoriei Sale asupra morţii”.
„Trăită în totalitatea sa, această căutare este iluminată de ştiinţă şi credinţă, luându-şi forţă şi dinamism de la aceste două ‘aripi’ fără a pierde niciodată un cuvenit sens al umilinţei şi al propriilor limite. Astfel, căutarea lui Dumnezeu îmbogăţeşte înţelegerea, devenind un ferment al culturii, un promotor al adevăratului umanism, o căutare care nu se opreşte la suprafaţă… Aici intervine rolul de neînlocuit la Universităţii Catolice, un loc în care educaţia este pusă în slujba persoanei pentru a construi o competenţă academică înrădăcinată în acel patrimoniu al cunoaşterii pe care generaţiile succesive l-au transformat în înţelepciune de viaţă; un loc în care grija nu este o sarcină, ci o misiune”.
