Sfinţirea pietrei de temelie a bisericii din localitatea Spini
07.05.2012, Lugoj (Catholica) - În Duminica a 4-a după Paşti, în ziua de 6 mai 2012, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia Spini, Protopopiatul Deva, cu ocazia sfinţirii pietrei de temelie a bisericii ce va purta hramul Naşterea Maicii Domnului. Este a doua vizită pastorală pe care Preasfinţia Sa o face în această localitate. Prima vizită a avut loc în anul 2003, când Sfânta Liturghie s-a celebrat în casa d-lui Alexandru Cândroiu, care a pus la dispoziţia parohiei un spaţiu din locuinţa sa încă din anul 1994. S-a încercat celebrarea serviciului alternativ în biserica greco-catolică neretrocedată, dar acest lucru nu s-a dorit din partea Bisericii Ortodoxe, citim în relatarea de pe BRU.ro.
Însoţit de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de Lugoj, Ierarhul a fost întâmpinat la locul de celebrare, şi totodată loc al viitorului lăcaş de cult greco-catolic din Spini, cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de către pr. Adrian Nicolae Didi şi pr. Decebal Olteanu. Tineri localnici i-au oferit Ierarhului buchete de flori, pâine şi sare. Ing. Aurel Lupu, primarul comunei Turdaş, de care aparţine localitatea Spini, i-a adresat Preasfinţitului Alexandru un cuvânt de bun venit. Ceremonia a început la orele 10.30 cu oficiul sfinţirii apei, urmat de sfinţirea locului de biserică, a credincioşilor şi a pietrei de temelie a noii biserici şi a crucii. Terenul a fost donat de către primăria comunei Turdaş.
La Sfânta Liturghie arhierească, alături de PS Alexandru şi Mons. Angelo s-au aflat: pr. Silviu-Lucian Bindea, protopop de Orăştie; pr. Decebal Olteanu, paroh la Băcia; pr. Adrian Poncotan şi pr. Adrian Nicolae Didi, paroh la Turdaş şi administrator parohial la Spini. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei Sf. Prooroc Ilie din Orăştie. Adresându-se credincioşilor, Arhiereul s-a referit pe larg la semnificaţia textului evanghelic, al slăbănogului, dar a vorbit şi despre istoricul parohiei. PS Alexandru i-a mulţumit pr. Adrian Didi şi comunităţii parohiale, pentru angajamentul de a avea un nou locaş de cult. A mulţumit autorităţilor locale – Primăriei şi Consiliului Local – pentru locul de biserică oferit.
La finalul ceremoniei, a luat cuvântul şi primarul, arătând că prin construirea unei biserici greco-catolice în localitatea Spini se creează o linişte între cele două comunităţi. Pr. paroh Didi a mulţumit Preasfinţitului Alexandru pentru interesul faţă de această comunitate. A mulţumit participanţilor: preoţilor care au concelebrat, oficialităţilor locale şi celor peste 150 de credincioşi prezenţi la acest deosebit eveniment, veniţi din parohiile învecinate: Turdaş, Orăştie şi Deva. Momentele de rugăciune au fost urmate de o agapă fraternă la căminul cultural din localitate, pregătită cu generozitate de credincioşii parohiei.



