Sfinţii sunt cateheze vii pentru a transmite lumii credinţa
10.05.2012, Vatican (Catholica) - Prefectul Congregaţiei pentru Cler, Cardinalul Mauro Piacenza, a afirmat că vieţile sfinţilor sunt unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru a transmite lumii credinţa. Cardinalul Piacenza a făcut această afirmaţie în predica sa la Liturghia din 8 mai 2012, de deschidere a Congresului Internaţional despre Cateheză, cu tema „Iniţierea creştină şi noua evanghelizare”. Cardinalul a arătat că sarcina catehezei este aceea de „a lupta împotriva analfabetismului religios” şi de „a învăţa ceea ce ne-a spus Dumnezeu”, totuşi fără a deveni „paralizată de nesfârşite probleme metodologice”. „Problemele metodologice, iubiţi prieteni, sunt pe deplin depăşite de sfinţii care, cu simplitatea şi vieţile lor, sunt cele mai eficiente cateheze vii pe care Dumnezeu însuşi le oferă poporului Său”.
Cardinalul a făcut referire la Anul Credinţei pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a anunţat ca începând din luna octombrie a acestui an, în conjunctură cu a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Vatican II şi a 20-a aniversare a promulgării Catehismului Bisericii Catolice. Sarcina catehezei necesită cooperarea liberă a credincioşilor, încurajaţi de harul lui Dumnezeu, pentru a promova sarcina noii evanghelizări, a continuat Cardinalul Piacenza. „Trebuie să recunoaştem că viaţa morală, atât în interiorul cât şi în exteriorul Bisericii, a fost extrem de slăbită de o cateheză insuficientă, de o formare incapabilă, poate, să ofere motivaţii pentru cerinţele Evangheliei şi să arate faptul că în experienţa concretă existenţială, acestea sunt extraordinar de umanizatoare”.
