Schimb de experienţă între tineri la Roman
06.06.2012, Roman (Catholica) - Luni, 4 iunie 2012, a avut loc la Roman un schimb de experienţă între tinerii parohiilor Inima Neprihănită a Mariei din Roman şi Regina Sfântului Rozariu din Tuta. Tema acestei zile a fost: „Prietenia se trăieşte în grup”. Tinerii din aceste două parohii s-au întâlnit la Roman, la Centrul de zi „Leonard Murialdo”, sub semnul prieteniei, citim în relatarea de pe BRU.ro. Această zi s-a realizat din iniţiativa preoţilor vicari, pr. Marius Sabău şi pr. Daniel Budău, susţinuţi de preoţii parohi: pr. Cristian Lucaci şi pr. Mihai Cătău.
După cuvântul de salut şi bun venit din partea pr. Marius Sabău şi a pr. Maximilian Horlescu, responsabilul Centrului de zi „Leonard Murialdo”, tinerii au făcut cunoştinţă între ei. Apoi pr. Marius le-a vorbit despre tema zilei, schiţând portretul adevăratului prieten, evidenţiind calităţile acestuia, cum se trăieşte adevărata prietenie şi invitându-i în final să încerce să fie în primul rând ei prieteni aşa cum ar dori să le fie ceilalţi prieteni. După această scurtă prezentare, în spiritul prieteniei şi al fairplay-ului, au participat la activităţile recreative propuse. S-a organizat un campionat de fotbal şi unul de volei, dar şi competiţii de rummy, cărţi, table, şah, fotbal de masă şi tam-tam. După ce activităţile sportive, tinerii s-au relaxat printr-o scurtă plimbare prin împrejurimi, şi a urmat un moment de karaoke ce i-a antrenat pe toţi cei prezenţi.
A urmat pregătirea Sfintei Liturghii, celebrată în biserica Inima Neprihănită a Mariei, împreună cu credincioşii din comunitate, moment în care tinerii i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru toate momentele frumoase petrecute împreună şi l-au rugat să fie mereu alături de ei, să le orienteze gândurile, cuvintele şi faptele astfel încât, trăind cât mai bine momentul prezent, viitorul să le fie eliberat de orice criză, în special de cea spirituală. La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a făcut o fotografie de grup, iar apoi tineri s-au îndreptat spre locul unde au servit cina, s-au distrat şi au fost felicitaţi şi premiaţi de preoţii vicari.
