Papa despre Sf. Ioan Botezătorul
24.06.2012, Vatican (Catholica) - Pentru că astăzi este sărbătoarea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Papa Benedict al XVI-lea a dedicat alocuţiunea sa dinaintea rugăciunii Angelus figurii acestui ultim profet al Vechiului Testament. Redăm în continuare textul alocuţiunii după traducerea realizată de redacţia română a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori!
Astăzi, 24 iunie, celebrăm solemnitatea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Cu excepţia Fecioarei Maria, Ioan Botezătorul este unicul sfânt căruia liturgia îi sărbătoreşte naşterea, şi o face pentru că ea este strâns legată de misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Încă din sânul matern, de fapt, Ioan este precursorul lui Isus: conceperea lui miraculoasă este anunţată de Înger Mariei ca semn că „nimic nu este imposibil la Dumnezeu” (Lc 1,37), cu şase luni înainte de marea minune care ne dă mântuirea, unirea lui Dumnezeu cu omul prin lucrarea Duhului Sfânt.
Cele patru Evanghelii acordă o importanţă mare figurii lui Ioan Botezătorul, ca profet care încheie Vechiul Testament, şi îl inaugurează pe cel Nou, indicându-l în Isus din Nazaret pe Mesia, Unsul Domnului. De fapt, Isus însuşi va vorbi despre Ioan, în aceşti termeni: „Acesta este cel despre care stă scris: Iată, înaintea ta eu trimit pe crainicul meu, / în faţa ta el va pregăti calea. Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femeie, nu s-a ivit nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul, dar cel mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el „(Mt 11,10-11). Tatăl lui Ioan, Zaharia – soţul Elisabetei, ruda Mariei – era preot al cultului iudaic. El nu a crezut imediat la anunţarea unei paternităţi neaşteptate, şi de aceea a rămas mut până în ziua circumciziunii copilului, căruia el şi soţia i-au dat numele indicat de Dumnezeu, şi anume, Ioan, care înseamnă „Domnul dă har”. Animat de Duhul Sfânt, Zaharia a vorbit despre misiunea fiului său: „Şi tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt / căci vei merge înaintea Domnului, pentru a-i pregăti căile Lui, / pentru a da poporului Său cunoştinţa mântuirii / întru iertarea păcatele” (Lc 1,76 – 77).
Toate acestea s-au manifestat treizeci de ani mai târziu, atunci când Ioan a început să boteze în râul Iordan, chemând lumea să se pregătească, cu acel gest de pocăinţă, la venirea iminentă a lui Mesia, pe care Dumnezeu i-o descoperise în timpul şederii sale în pustiul Iudeii. Pentru aceasta el a fost numit „Baptistul”, adică „Botezătorul” (cf Mt 3,1-6). Atunci când într-o zi, de la Nazaret, Isus însuşi a venit ca să fie botezat, Ioan a refuzat la început, dar apoi a acceptat, şi a văzut Duhul Sfânt odihnindu-se pe Isus şi a auzit glasul Tatălui Ceresc, care îl proclama Fiul său (cf Mt 3,13-17 ). Dar misiunea lui nu era încă încheiată: la scurt timp după aceea, i-a fost cerut să îl preceadă pe Isus şi în moartea violentă – Ioan a fost decapitat în închisoare de regele Irod, şi astfel a dat mărturie deplină despre Mielul lui Dumnezeu, pe care primul îl recunoscuse şi îl indicase în mod public.
Dragi prieteni, Fecioara Maria a ajutat-o pe ruda sa în vârstă, Elisabeta să poarte la termen sarcina lui Ioan. Ea să ne ajute pe toţi să îl urmăm pe Isus, Cristos, Fiul lui Dumnezeu, pe care Botezătorul la anunţat cu mare umilinţă şi ardoare profetică.
