Cardinalul Angelo Amato vorbeşte despre recentele decrete aprobate de Papa (I)
06.07.2012, Vatican (Catholica) - Violenţa, ura, samavolnicia pot ucide trupul dar nu sufletul. Martiriul pr. Giuseppe Puglisi, preot din Palermo, ucis în 1993, dar şi cel al atâtor preoţi, călugări, călugăriţe, laici şi laice din toate epocile şi din toate naţionalităţile şi culturile, sunt exemplul cel mai elocvent că până la urmă Cristos are ultimul cuvânt. Pr. Puglisi a fost ucis pentru că exercita misiunea de preot în mod serios: predica valorile evanghelice fără a le dilua şi cuvintele sale găseau în tineri interlocutori atenţi şi fascinaţi. Pentru aceasta deranja mafia, a cărei cultură este „intrinsec anticreştină”. Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, a vorbit într-un interviu acordat pentru L’Osservatore Romano despre cele 16 decrete pe care, la 28 iunie 2012, Papa Benedict al XVI-lea le-a autorizat să fie promulgate, între care şi cel referitor la martiriul pr. Puglisi. Vă oferim acum prima parte a acestui interviu, apărut în traducere pe Ercis.ro
– La 28 iunie, Papa Benedict al XVI-lea a autorizat promulgarea a 16 decrete. Ne puteţi vorbi despre asta?
– Aceste decrete îmbrăţişează toată Biserica. Sunt slujitori ai lui Dumnezeu sau venerabili din Europa – respectiv din Italia, din Spania, din Olanda – dar şi din Asia, America Latină şi America de Nord. Aceasta pentru a arăta că sfinţenia este prezentă în mod capilar la toate latitudinile şi în toate situaţiile culturale. Ca demonstraţie că Evanghelia poate fi trăită în diferitele culturi, pentru că face bună viaţa omenirii, răspunzând la dorinţele sale de adevăr şi de bunătate. Există şi mai multe categorii de persoane: o laică braziliancă, Francesca de Paula de Jesus, numită Nha Chica; Cardinalul italian Sisto Riario Sforza; Arhiepiscopul Fulton Sheen din SUA; Episcopul spaniol Alvaro del Portillo y Diez de Sollano. Există martiri, mărturisitori, martori eroici ai Evangheliei, care cu sfinţenia lor fac luminoasă Biserica.
– Multe dintre aceste figuri de sfinţenie sunt destul de recente, ca de exemplu martirii. Există un fir comun între ei?
– Înainte de toate există un grup numeros de martiri ai războiului civil spaniol, morţi între anii 1936-1937. Acel război a marcat profund viaţa Bisericii din Spania. A fost un conflict foarte sângeros. Doisprezece Episcopi au fost ucişi, uneori în manieră crudă. Nici sub împăraţii romani nu s-a ajuns la atât de mult! Numeroşi preoţi, călugări şi călugăriţe, numai datorită faptului că erau consacraţi, au fost ucişi adesea fără vreun fel de proces. Însă figura cu siguranţă cea mai cunoscută din Italia este aceea a pr. Giuseppe Puglisi, asasinat de mafie la Palermo în 1993. Este vorba de o cauză de martiriu, pentru că a fost ucis in odium fidei. Desigur, aici trebuie clarificat ce înseamnă in odium fidei, din moment ce mafia este descrisă adesea ca o realitate „religioasă”, o realitate ai cărei membri par aparent foarte evlavioşi.
Noi am aprofundat acest aspect şi am văzut că, pe de o parte, avem o organizaţie care, mai mult decât „religioasă”, este în mod esenţial „idolatră”. Şi păgânismul antic era „religios”, însă religiozitatea sa era îndreptată spre idoli. În mafie, idolii sunt puterea, banii şi samavolnicia. Este aşadar o societate care, cu un înveliş pseudo-religios, vehiculează o etică antievanghelică, ce merge împotriva celor zece porunci şi a Evangheliei. Scriptura spune: să nu ucizi, să nu dai mărturie falsă. În schimb, în ideologia mafiotă se face exact opusul. Isus a spus să îi iertăm pe duşmani şi aici găsim contrariul: răzbunarea. Mafia este în mod intrinsec anticreştină. Mai mult, ura faţă de pr. Puglisi a fost determinată pur şi simplu de faptul că era vorba de un preot care îi educa pe tineri la viaţa bună din Evanghelie. Aşadar, sustrăgea noile generaţii de la influenţa nefastă a depravării.
– Este primul preot ucis de mafie ale cărui virtuţi sunt recunoscute. Se deschide drumul şi pentru alţii?
– Deşi într-un context nou, şi în pr. Puglisi se constată conceptul tradiţional de martiriu, adică un botezat ucis din ură faţă de credinţă. Pr. Puglisi a fost ucis ca preot, nu pentru că era implicat în activităţi socio-politice deosebite. Ucis pentru că predica învăţătura creştină şi îi educa pe tineri să trăiască Botezul lor cu coerenţă. Nu pentru altceva. Nu mergea împotriva nimănui. Cât priveşte alte cazuri, Episcopii în diferitele Dieceze sunt cei care fac discernământul oportun. Pentru pr. Puglisi s-a făcut promotoare Arhidieceza de Palermo.
– Printre martiri nu sunt numai pr. Puglisi şi spaniolii, ci şi un indian.
– Aş dori să subliniez tocmai decretul despre martiriul care se referă la slujitorul lui Dumnezeu Devasahayam Pillai, un laic, care a fost ucis în 1752 în India. Istoria acestui martir este într-adevăr extraordinară: era un hindus dintr-o castă înaltă, cea a războinicilor. Când s-a convertit la creştinism a primit critici şi persecuţii din partea conaţionalilor săi hinduşi, şi nu numai. A fost închis şi torturat cu tot felul de suplicii, dar a rezistat eroic până la sfârşit pentru a nu renunţa niciodată la credinţa sa baptismală. Este aşadar o figură foarte frumoasă şi mare de martor pentru India de astăzi, pentru că şi în acest timp, Biserica indiană este supusă la persecuţie, dar menţine ridicată credinţa în Cristos.
