Campus de vară la Iaşi cu tema Amintiri din copilărie
05.07.2012, Iaşi (Catholica) - La Şcoala „Veronica Micle” din Iaşi, în perioada 25-30 iunie 2012, 90 de copii de grădiniţă şi până la clasa a VIII-a, care locuiesc în zona Buciumului şi în alte sate apropiate, au participat la campusul „Amintiri din copilărie”, organizat de Surorile Providenţei din Iaşi cu ajutorul animatorilor voluntari. În perioada de pregătire a campusului, animatorii s-au cunoscut între ei, iar surorile i-au ajutat să se formeze pentru copiii ce aşteptau jocuri, laboratoare, bansuri şi multă veselie. Fiecare zi de campus a început cu rugăciunile şi binecuvântarea pr. Carp. Pe parcursul celor cinci zile, animatorii au pus în scenă năzdrăvăniile lui Nică din „Amintiri din copilărie”, în sala de festivităţi a şcolii, urmate bineînţeles de cateheze şi jocuri formative, unde au vorbit şi au aflat mai multe despre valorile umane şi despre iubirea necondiţionată a Tatălui, citim pe Ercis.ro.
Atât jocurile cât şi laboratoarele au reliefat aptitudinile, creativitatea cât şi ingeniozitatea copiilor. Copiii au înţeles că trebuie să fie atenţi la prietenii pe care şi-i fac, cum să se comporte cu un prieten şi ce înseamnă prietenia adevărată cu cei din jur şi cu Isus. Aşadar, în săptămâna de campus cei mici au interacţionat cu ceea ce înseamnă valoarea corectitudinii, respectul faţă de natură şi oameni, ascultarea faţă de părinţi şi importanţa educaţiei. Copiii au avut prilejul încă din prima zi să aleagă la ce laborator vor să participe pe parcursul campusului. Fiecare atelier a fost coordonat de animatori şi de surori de la care copiii au învăţat să împletească brăţări din aţă, să găsească o utilitate hârtiilor scrise sau ziarelor citite şi să împletească coşuri. De asemenea, au pictat felinare, au creat zmeie, brelocuri, au cusut modele pe etamină, punându-şi astfel imaginaţia la încercare. În ultima zi, copiii au oferit un spectacol la Căminul de bătrâni „Sfântul Iosif”, dăruind la final persoanelor în vârstă un tablou cu imaginea întregului grup.



