Sf. Alfons ne ajută să înţelegem cum să ajungem în rai
03.08.2012, Castel Gandolfo (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea l-a lăudat pe sfântul italian din secolul al XVIII-lea Alfons Maria de Liguori pentru că le reaminteşte creştinilor care este cheia raiului – rugăciunea. Sf. Alfons ne aminteşte că „relaţia cu Dumnezeu se realizează în vorbirea cu Dumnezeu, în rugăciunea personală zilnică şi cu participarea la Sacramente şi, astfel, această relaţie poate să crească în noi, poate creşte în noi prezenţa divină care orientează drumul nostru, îl luminează şi îl face sigur şi senin, chiar şi în mijlocul dificultăţilor şi pericolelor”, a spus Papa în cadrul audienţei sale generale din 1 august 2012. Vorbindu-le miilor de pelerini reuniţi în piaţa principală din Castel Gandolfo, Papa a marcat sărbătoarea din această zi a Sf. Alfons meditând la ceea ce a avut de spus fondatorul Redemptoriştilor despre importanţa rugăciunii.
Ea este „mijlocul necesar şi sigur pentru a obţine mântuirea şi toate harurile de care avem nevoie pentru a o dobândi”, a scris el în tratatul lui din 1759 „Despre marele mijloc al Rugăciunii”. „În această frază este sintetizat modul alfonsian de a înţelege rugăciunea… Spunând că rugăciunea este un mijloc necesar, Sfântul Alfons dorea să afirme că în nici o situaţie a vieţii nu se poate face abstracţie de rugăciune, în special în momentul încercării şi în dificultăţi. Mereu trebuie să batem cu încredere la uşa Domnului, ştiind că El se îngrijeşte în toate de fiii Săi, de noi. Pentru aceasta, suntem invitaţi să nu ne temem să recurgem la El şi să îi prezentăm cu încredere cererile noastre, având certitudinea că obţinem ceea ce avem nevoie”. Sf. Alfons Maria de Liguori s-a născut într-o familie nobilă la periferia oraşului Napoli, în 1696. Iniţial a urmat cu succes cariera de avocat, dar a renunţat la ea şi a intrat în Oratoriul Sf. Filip Neri în 1723, fiind hirotonit preot trei ani mai târziu.
În 1732, Sf. Alfons a fondat Congregaţia Preasfântului Răscumpărător, sau a Redemptoriştilor, cum mai sunt cunoscuţi. A murit în 1787, la vârsta de 90 de ani. A fost canonizat în 1839 de către Papa Grigore al XVI-lea, în timp ce Papa Pius al IX-lea l-a proclamat Doctor al Bisericii în 1871. Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că popularitatea de durată a Sf. Alfons se datorează „stilului său simplu şi direct” şi „învăţăturii sale despre Sacramentul Pocăinţei: într-o perioadă de mare rigorism, rod al influenţei ianseniste, el le recomanda confesorilor să administreze acest Sacrament manifestând îmbrăţişarea bucuroasă a lui Dumnezeu Tatăl, care în milostivirea Sa infinită nu încetează să îl primească pe fiul căit”. Sfântul a susţinut că „sănătatea şi toate harurile de care are nevoie ea” sunt cu adevărat necesare în viaţă, înţelegând „nu numai sănătatea trupului, ci mai ales şi cea a sufletului, pe care Isus o dăruieşte”.
„Mai mult decât orice, noi avem nevoie de prezenţa Sa eliberatoare care face cu adevărat umană, şi de aceea plină de bucurie, existenţa noastră. Şi numai prin intermediul rugăciunii putem să îl primim pe El, harul Său, care, luminându-ne în orice situaţie, ne face să discernem adevăratul bine şi, întărindu-ne, face eficace şi voinţa noastră, adică o face capabilă să realizeze binele cunoscut. Adesea recunoaştem binele, dar nu suntem capabili să îl facem. Cu rugăciunea ajungem să îl săvârşim. Discipolul Domnului ştie că este întotdeauna expus ispitei şi nu încetează să ceară ajutor lui Dumnezeu în rugăciune, pentru a o învinge”.
