Pelerinaj la Nicula în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
19.08.2012, Cluj (Catholica) - Urmând tradiţia pelerinajului greco-catolic la Nicula, peste 400 de credincioşi greco-catolici au participat la programul organizat de conducerea Episcopiei de Cluj-Gherla în colaborare cu Protopopiatul Gherla, în zilele de 14 şi 15 august 2012, la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. În după-masa primei zile, marţi, 14 august, PS Florentin Crihălmeanu a fost întâmpinat la capela greco-catolică din Gherla de pr. Cristian Sabău, Protopop de Cluj I şi Gherla şi pr. Alexandru Hruban, paroh al parohiei Gherla. După un moment de rugăciune, Episcopul eparhial, împreună cu Mons. Mihai Todea, Vicar general, cu peste 20 de preoţi şi mulţimea de credincioşi, s-a pornit în pelerinaj, pe jos, de la Gherla la Nicula, un drum de peste 6,6 km. De-a lungul acestui drum, un moment de har a fost frăţeasca îmbrăţişare dintre Ierarhul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin şi Preasfinţia Sa Vasile Someşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului – frumos semn de comuniune şi întâlnire sub privirea iubitoare a Maicii Sfinte.
Au participat la acest pelerinaj reprezentanţi ai oficialităţilor, numeroase persoane consacrate între care şi călugări ai Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare”, cu pr. Ieromonah Laurian Daboc, Superior provincial al acestui ordin, căruia, în anul 1936, i-a fost încredinţată Mănăstirea Nicula. În anul 1948, călugării bazilieni de la Nicula au fost întemniţaţi şi alungaţi, superiorul de atunci, pr. Leon Man, fiind ucis în închisoarea din Gherla. Şi în memoria acestor înaintaşi s-a făcut pelerinajul pe jos, în rugăciune şi cântări mariane, aşa cum se făcea, an de an, la marele praznic al Adormirii Preasfintei Fecioare Maria şi mutării cu trupul la cer. „Celebrând memoria acestui mare eveniment din istoria mântuirii, o facem cu bucurie aici, la Nicula”, a spus Preasfinţia Sa Florentin, după sosirea la biserica parohială din Nicula, unde a fost primit cu un cuvânt de bun-venit de pr. paroh, Patriciu Sălăjan.
În curtea bisericii, în lumina asfinţitului, a fost celebrată apoi slujba Vecerniei, cântările studenţilor Seminarului Teologic din Cluj înălţându-se spre Dumnezeu ca un fum de tămâie „cu bună mireasmă spirituală”. Cuvântul de învăţătură rostit de pr. Anton Crişan, Vicar cu preoţii, a fost despre virtuţile Preasfintei Fecioare Maria, cea care, cu mantia sa binecuvântată a acoperit întreaga zonă a Niculei, pentru ca acest loc să devină izvor de har şi de vindecări. A urmat o noapte de rugăciune în biserică, programul fiind coordonat de pr. paroh Patriciu. În ziua sărbătorii, miercuri, 15 august 2012, curtea bisericii din Nicula a fost din nou plină de credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie Arhierească, care şi în trecut era celebrată aici, la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de către Episcopii de Cluj-Gherla. În mod special Arhiereul de vie pomenire Iuliu Hossu adresa cuvânt de mângâiere şi încurajare zecilor de mii de credincioşi care veneau pe jos, în post şi rugăciune, de la mari depărtări.
În predica sa, PS Florentin a vorbit printre altele despre istoria icoanei miraculoase ce a dus la naşterea tradiţionalului pelerinaj la Nicula (vezi ştirea separată), încheind cu următoarea invitaţie: „Să ne amintim mereu că avem un Dumnezeu – Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt – Unul şi Întreit Sfânt, dar avem şi o mamă mijlocitoare, pe Preasfânta Preacurata, de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria. Ei am venit astăzi să îi aducem rugăciunile noastre şi să îi aducem închinăciunea noastră la Nicula şi, după Dumnezeu, îi oferim ei rugăciunile noastre, aici, în locul în care ea a lăcrămat pentru păcatele omenirii, trecute, prezente şi viitoare. De aceea am venit cu suflet deschis, să-i spunem: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi!”




DA, multumim lui Dumnezeu pentru intelepciunea pe care o da ierarhilor nostri. Suntem de atatea ori in situatia mamei adevarate a copilului viu si care nu este de acord sa fie „impartit”. … Ceea ce face PS Florentin reprezinta un model demn de urmat pentru noi.
Si noi banatenii am fost la Scaius. Sunt sigura ca toate rugaciunile, ridicate in unitate, au fost primite ca raspuns la Iubirea Mamei noastre Ceresti fata de noi.
Chiar imi place sa privesc cu ochiul Tatalui Ceresc, Romania in sarbatoare, la 15 august, sarbatorind-o pe Preacurata Fecioara Maria. Iata ca „deja si inca nu” Romania este Gradina Maicii Domnului.
Daca atatia copii striga: „Mama!” aceleiasi persoane, rezulta ca acestia sunt frati si nimeni nu ne poate contrazice. …si mai clar, daca noi toti, copii de etnii diferite, de confesiuni diferite, o recunoastem ca Mama, e logic ca noi suntem frati.Iata cum Maicuta ne ajuta sa redescoperim filiatia noastra divina. Multumim lui Dumnezeu!