PS Florentin despre icoana şi pelerinajul de la Nicula

19.08.2012, Nicula (Catholica) - În predica rostită la Liturghia din sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată la Nicula, în cadrul tradiţionalului pelerinaj la care credincioşi din Eparhia de Cluj-Gherla, şi nu numai, participă an de an, PS Florentin Crihălmeanu a atins şi subiectul icoanei miraculoase ce a dus la naşterea pelerinajului. Redăm integral pasajele din predică, aşa cum au apărut ele publicate pe BRU.ro.

„Suntem aici, în această zi de sărbătoare pentru că vrem să o cinstim pe Măicuţa noastră Sfântă, pe Maria. (…) Nu avem voie să uităm că Preasfânta Fecioară Maria, prin mila lui Dumnezeu, s-a arătat în lume în mai multe locuri, între care se află şi această localitate, Nicula. Aici Preasfânta Fecioară Maria a oferit semn prin acea icoană despre care ştim cu toţii, care a fost zugrăvită de către preotul Luca din Iclod, în anul 1681. După cum spune tradiţia, icoana a lăcrimat în 15 februarie 1694 iar lăcrimarea icoanei a durat, cu mici întreruperi, până în 12 martie 1694, pe o durată de 26 de zile, ne spun documentele – există documente scrise cu interviurile care au fost luate unor persoane care au constatat această lăcrimare. Vestea s-a răspândit foarte repede şi oamenii au venit să vadă minunea, dar, totodată, localnicii au dorit să fie oficializată această minune. Cel care s-a preocupat în mod special de recunoaşterea minunii, a fost contele zonei, Sigismund Korniş. Dar, îndrăgostindu-se de icoană, a poruncit ca aceasta să fie mutată din biserica parohială – biserică aflată în această localitate, nu sus, unde este acum.”

„El a luat icoana şi a dus-o la castelul său din Benediuc, astăzi Mănăstirea, lângă Dej. Cunoaştem firul istoric al evenimentelor, contele Korniş nu a vrut să răspundă solicitării niculenilor care doreau ca icoana să revină în biserica parohială, s-a născut un conflict ce a fost destul de puternic încât a ajuns până la Viena. Decizia luată la Viena a fost ca icoana să nu fie nici la biserica parohială, nici la castelul contelui, ci, pe un deal, în apropiere, să se construiască o bisericuţă de lemn care să poată fi cercetată de oricine, oricând şi acolo să fie venerată icoana Sfintei Fecioare Maria. Astfel, icoana minunată ajunge pe acest deal din partea dreaptă a locului în care ne aflăm acum. Bisericuţa în care a fost depusă icoana s-a construit între anii 1700-1712. Precizez acest fapt, pentru că, după trecerea la unirea cu Roma, întreaga zonă devine greco-catolică şi intră sub jurisdicţia Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba-Iulia. Şematismele din primii ani ai Bisericii Greco-Catolice vorbesc despre Nicula, care are o biserică, dar care are doar un administrator parohial, nu există comunitate călugărească stabilă pe acest deal, până în 1936, sex. XX. Până în acest an, deoarece oamenii se strângeau tot mai mulţi la sărbători, administratorul parohial a cerut episcopului să poată construi o casă unde să primească şi să găzduiască pelerinii care veneau osteniţi. De-a lungul timpului, Pontifii Romani au emis decrete de recunoaştere a acestui loc de pelerinaj catolic: Papa Clemente al XIII-lea, în 1767, a emis un decret cu indulgenţă plenară, apoi Sf. Părinte Pius al XI-lea, la cererea Episcopului nostru de venerată memorie, Iuliu Hossu, a emis un document pontifical prin care, de asemenea, acorda indulgenţă plenară tuturor pelerinilor veniţi la sfânta mănăstire a Niculei care primeau Sfintele Taine aşa cum prevăd canoanele Bisericii Greco-Catolice.”

Trebuie precizat faptul că biserica de piatră se ridică pentru că cea mică devine neîncăpătoare. După ce se stabileşte Episcopia la Gherla, în anul 1853, primul care renovează bisericuţa de lemn şi lasă o inscripţie în absidă, este Ioan Alexi, Episcopul nostru cel dintâi la Gherla. După aceea, în timp, cel care zideşte biserica de piatră, doar navata centrală, este Episcopul greco-catolic Mihail Pavel, între 1875 şi 1879, urmând ca, apoi, Episcopul Ioan Sabo, cel care a construit şi Catedrala din Gherla, să aşeze faţada la această biserică şi să binecuvânteze construcţia mănăstirească, să aşeze icoana miraculoasă şi să numească administratori ai acestei biserici. Episcopul Vasile Hossu îndrăgea foarte mult acest loc, şi-ar fi dorit să fie îngropat aici, era reşedinţa lui de vară. Spun aceste lucruri pentru ca să ştiţi faptul că tradiţia Bisericii noastre a fost neîntrerupt legată de acest loc. Nu este nici mândrie, nu este nici prozelitism, este realitate demonstrată prin documente care se pot cerceta. De aceea, suntem mândri de această tradiţie şi nu avem voie să o uităm şi suntem aici pentru că vrem să o continuăm. Iată de ce în fiecare an invit pe onoraţii preoţi împreună cu credincioşii şi mulţumesc celor care aţi răspuns acestei invitaţii în pofida dificultăţilor inerente ale pelerinajului sau a suferinţelor fiecăruia.”

Imagini