Reacţia ucenicilor la discursul despre „pâinea vieţii”
26.08.2012, Castel Gandolfo (Catholica) - Sfântul Părinte îşi continuă vacanţa la reşedinţa de vară de la Castel Gandolfo. Conform tradiţiei, la miezul zilei s-a întâlnit cu credincioşii pentru antifonul marian Angelus. Înaintea momentului de rugăciune a rostit o scurtă alocuţiune, pe care o redăm mai jos după traducerea făcută de pr. Vincenţiu Balint pentru ARCB.ro.
Iubiţi fraţi şi surori!
În duminicile trecute am meditat asupra discursului despre „pâinea vieţii”, pe care Isus l-a pronunţat în sinagoga din Cafarnaum după ce a săturat mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti. Astăzi, Evanghelia prezintă reacţia ucenicilor la acel discurs, o reacţie pe care Cristos însuşi, în mod conştient, a provocat-o. Înainte de toate, evanghelistul Ioan – care era prezent împreună cu ceilalţi Apostoli – notează că „din acel moment, mulţi dintre ucenicii Săi s-au retras şi nu mai umblau cu El” (In 6,66). De ce? Pentru că nu au crezut cuvintelor lui Isus care spunea: Eu sunt pâinea vie coborâtă din cer, cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu va trăi în veci (cf. In 6,51.54). Această revelaţie – cum am spus – rămânea pentru ei de neînţeles, fiindcă o înţelegeau în sens material, în timp ce în acele cuvinte era prevestit misterul pascal al lui Isus, că El avea să se dăruiască pe Sine însuşi pentru mântuirea lumii: noua prezenţă în Sfânta Euharistie.
Văzând că mulţi dintre ucenicii Săi plecau de la El, Isus s-a adresat Apostolilor spunând: „Vreţi şi voi să plecaţi?” (In 6,67). Ca şi în alte cazuri, Petru e cel care răspunde în numele celor doisprezece: „Doamne, la cine am putea merge? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Iar noi am crezut şi am ştiut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu”(In 6,68-69). Asupra acestui pasaj avem un comentariu foarte frumos al Sf. Augustin, care spune într-o predică de-a sa asupra capitolului al VI-lea din Evanghelia după Sfântul Ioan: „Vedeţi cum Petru, prin harul lui Dumnezeu, prin inspiraţia Duhului Sfânt, a înţeles? De ce a înţeles? Pentru că a crezut. Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Tu ne dai viaţa veşnică, oferindu-ne Trupul Tău [înviat] şi Sângele Tău [pe Tine însuţi]. Şi noi am crezut şi am ştiut. Nu spune: am ştiut şi am crezut, dar am crezut şi am ştiut. Am crezut pentru a putea şti; dacă, de fapt, am fi vrut să ştim înainte de a crede, nu am fi reuşit nici să ştim, nici să credem. Ce am crezut şi ce am ştiut? Că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi anume că Tu eşti Însăşi viaţa veşnică, şi în Trup şi în Sânge ne dai ceea ce Tu însuţi eşti” (Comentariu la Evanghelia după sfântul Ioan, 27, 9). Aşa a spus Sfântul Augustin într-o predică credincioşilor săi.
În sfârşit, Isus ştia că şi între cei doisprezece Apostoli, era unul care nu credea: Iuda. Şi Iuda ar fi putut să plece, aşa cum au făcut mulţi ucenici; mai mult, ar fi trebuit să plece, dacă ar fi fost cinstit. În schimb, el a rămas cu Isus. A rămas nu din credinţă, nu din dragoste, ci cu propunerea secretă de a se răzbuna pe Maestru. De ce? Pentru că Iuda se simţea trădat de Isus, şi a decis ca, la rândul său, să îl trădeze. Iuda era un zelot, şi voia un Mesia învingător, care să conducă o revoltă împotriva romanilor. Isus dezamăgise aceste aşteptări. Problema este că Iuda nu a plecat de la El, iar vina sa cea mai gravă a fost falsitatea, care este semnul diavolului. Pentru aceasta Isus le-a zis celor Doisprezece: „Unul dintre voi este un diavol!” (In 6,70). Să o rugăm pe Fecioara Maria, ca să ne ajute să credem în Isus, asemenea Sfântului Petru, şi să fim întotdeauna sinceri cu El şi cu toţi.
