Întrunire pentru organizarea Anului Credinţei la Iaşi
03.09.2012, Iaşi (Catholica) - La sediul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi s-au întrunit luni, 3 septembrie 2012, ora 10.30, coordonatorii de oficii, care au analizat Programul pastoral legat de Anul Credinţei. Au fost prezenţi 14 responsabili ai oficiilor pastorale, convocaţi de PS Petru Gherghel, aflăm de pe Ercis.ro. Preasfinţitul a deschis întrunirea cu o rugăciune, iar apoi a făcut o scurtă prezentare a documentelor Porta fidei şi Notă cu indicaţii pastorale, accentuând nr. 4 şi 8 din Porta fidei. Întrucât în Dieceza de Iaşi anul pastoral 2012-2013 este şi ultimul an dedicat familiei şi căsătoriei creştine, s-a decis ca anul să poarte titlul Anul Credinţei şi Familia. Deschiderea Anului Credinţei va avea loc la 11 octombrie în catedrală şi duminica următoare în parohii, cu mărturisirea solemnă a credinţei; la fel va fi şi la încheierea Anului, din 24 noiembrie 2013, când se va face mărturisirea de credinţă ca în noaptea de Paşti.
După ce Păstorul Diecezei a făcut câteva propuneri generale, responsabilii de oficii au venit cu propuneri care vizează oficiile pastorale, cum ar fi: cateheze despre credinţă din partea Oficiului pentru Cateheză, care vor fi trimise în parohii – acestea vor fi prelucrate pentru a fi transmise şi prin mijloacele de comunicare moderne; cu ocazia binecuvântării caselor, se va recita împreună cu familiile Crezul, distribuindu-se cu această ocazie imaginea propusă pentru acest an, cu Isus Cristos Pantocrator, din domul din Cefalu, cu logoul şi cu Mărturisirea de credinţă scrisă pe partea cealaltă; pelerinaje la Scaunul lui Petru, în Ţara Sfântă, la Sanctuarul din Cacica, la Sighetu Marmaţiei…; cursuri de formare pentru preoţi, la Seminar, dedicate redescoperirii învăţăturilor Conciliului Vatican II şi Catehismului (august-septembrie 2013); adoraţie în catedrală în ziua de 2 iunie, sărbătoarea Corpus Domini, pentru a fi în comuniune cu celelalte catedrale din lume. Urmează ca PS Petru Gherghel să adune propunerile cel mai importante într-o scrisoare pastorală pe care să o trimită spre parohii.
