PS Alexandru: Viaţa şi idealurile unui tânăr. Ediţia a II-a
06.09.2012, Lugoj (Catholica) - La Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare a apărut a doua ediţie a cărţii „Viaţa şi idealurile unui tânăr” scrisă de PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj. Prima ediţie a apărut în anul 2010, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la trecerea în eternitate a tânărului Nicolae Mesaroş, fratele Preasfinţitului Alexandru, la vârsta de 26 de ani.
Aşa cum reiese din titlul cărţii, lucrarea schiţează pe scurt câteva aspecte din viaţa sa: copilăria, şcoala şi familia, Nicolae ca muncitor şi om de societate, Nicolae ca om credincios şi în sfârşit idealurile şi dorinţele sale nobile de realizat. Pentru foarte multă lume cartea a stârnit curiozitatea de a cunoaşte istoria acelor timpuri desprinse din viaţa acestui tânăr. Pentru familia sa şi pentru cei care l-au cunoscut, cartea aceasta a fost „un balsam spiritual” şi o bucurie de aducere aminte. Întrucât tirajul primei ediţii a fost foarte mic, de 300 exemplare, aceasta s-a epuizat într-un timp scurt. Ediţia a II-a a cărţii este mult îmbogăţită prin prefaţa la această ediţie a Eminenţei Sale Cardinal Lucian Arhiepiscop Major, ca unul care l-a cunoscut pe Nicolae. De asemenea, sunt cuprinse în această ediţie ecouri la ediţia I.
„Viaţa şi idealurile unui tânăr”, spune PF Lucian în prefaţa cărţii, „este un omagiu biografic comemorativ la împlinirea unei jumătăţi de secol de la trecerea la cele veşnice a fratelui Preasfinţitului, Nicolae (1934-1960), un Pier Giorgio Frassati român, căci, aşa cum l-a evocat PS Ioan Suciu pe acest tânăr sfânt italian, îl evocă şi PS Alexandru pe fratele său şi cam aceleaşi coordonate biografice le regăsim şi în scurta viaţă pământeană a lui Nicolae Mesaroş: şcolar cuminte şi sârguincios, atras din copilărie de biserică şi religie, luând parte cu regularitate la Sfânta Liturghie (după 1948 – în condiţii vitrege de clandestinitate), cu program neabătut de rugăciune a Rozariului şi altor devoţiuni creştine, militar şi muncitor zidar, care înţelege viaţa în două componente fundamentale: Ora et labora! (Roagă-te şi munceşte!), a nutrit toată viaţa un gând frumos, un ideal al său: să ajungă, să se învrednicească a fi preot al Bisericii Greco-Catolice.”
„Într-o zi de toamnă a anului 1960 s-a angajat să înlocuiască pe un coleg căsătorit şi cu doi copii în misiunea de reparaţie a acoperişului fabricii unde lucra. Acoperişul s-a dărâmat iar căderea lui Nicolae a fost mortală. A salvat o viaţă cu preţul vieţii sale. Şi avea numai 26 de ani! Pe mormântul său de erou creştin a fost gravată această profetică rugăciune: ‘Primeşte, Doamne, jertfa vieţii mele, pentru triumful Bisericii Tale!’ Putem spune că el a deschis drumul spre preoţie fraţilor săi, Alexandru şi Simion şi într-un fel, prin asemenea jertfe s-a pregătit ieşirea din catacombele unei injuste ilegalităţi a Bisericii pe care a iubit-o atât de mult.” Autorul lucrării îşi explică astfel iniţiativa: „Lumea de astăzi doreşte să aibă modele de viaţă, nu numai de a învăţa de a cunoaşte teorie; lumea de astăzi este dornică să vadă realităţi, să vadă oameni care în jurul lor transmit lumina Evangheliei. Consider că viaţa acestui tânăr poate constitui un model atât pentru tineri cât şi pentru alte categorii de vârstă.” (din prezentarea semnată de Raimondo-Mario Rupp pe BRU.ro)


