Libanul, ţară de pace, culturi şi religii, aşteaptă sosirea Papei
13.09.2012, Roma (Catholica) - Vineri, 14 septembrie 2012, sărbătoarea liturgică a Înălţării Sfintei Cruci, Papa Benedict al XVI-lea va sosi în Liban. Ceremonia de bun-venit este prevăzută pentru ora locală 13.45, pe Aeroportul internaţional Rafiq Hariri din Beirut, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican. Din agenda de vineri a călătoriei apostolice este menţionată vizita la Bazilica greco-melkită din Harissa unde, la ora 18, în cadrul liturgic al slujbei de seară, Sfântul Părinte va semna Exortaţia apostolică post-sinodală pentru Orientul Mijlociu.
Patriarhului maronit Bechara Boutros Rai a vorbit pentru Radio Vatican despre felul în care aşteaptă societatea libaneză întâlnirea cu Papa: „Vizita Sfântului Părinte va transmite o imagine frumoasă despre Liban, ca ţară de întâlnire şi nu de război. Din nefericire, mass-media vorbesc despre Liban ca şi cum ar fi o ţară de violenţe şi război. Venind aici, Papa va arăta lumii întregi că este vorba de o ţară cu totul diferită, o ţară de pace şi de întâlnire. Papa va încuraja toate populaţiile din Orientul Mijlociu, fie că sunt creştine, musulmane sau altfel, pentru că Papa va avea şi pentru ei un cuvânt de speranţă şi va scoate în relief şi valoarea acestor ţări din Orientul Mijlociu, istoria lor, prezenţa creştină care aici are două mii de ani. Creştinii au avut un rol important, au dus cultura Evangheliei la culturile locale”.
„Papa va aduce o contribuţie importantă atât prin prezenţa şi cuvântul său, cât şi prin Exortaţia apostolică”, a subliniat Patriarhul. „Pentru noi, creştini din Orientul Mijlociu, va fi un drum către o primăvară creştină, pentru că va aduce o reînnoire a vieţii bisericeşti şi creştine. În plus, cred că ‘primăvara arabă’, atât de dorită şi despre care se vorbeşte atât de mult, va veni ca rod al contribuţiei aduse de ‘primăvara creştină'”. El a mai arătat că „noi, ca Biserici, vom avea momentele noastre de întâlnire, atât la nivel catolic cât şi cu ortodocşii, pentru a vedea împreună cum putem aplica Exortaţia apostolică în vederea unei strategii comune de activitate pastorală, pe care ulterior o vom aduce şi la cunoştinţa fraţilor noştri musulmani, pentru că ei întotdeauna se tem că este vorba de chestiuni politice. Încă din titlu – ‘Comuniune şi mărturie’ – documentul cuprinde tot ceea ce îi va linişti pe musulmani. Mai mult, aş spune că cei dintâi care vor citi Exortaţia apostolică vor fi chiar musulmanii, pentru că sunt foarte interesaţi”.
„Sunt sigur că Exortaţia apostolică este un dar al Providenţei Divine în acest moment istoric prin care trece Orientul Mijlociu. Pentru mine, această adunare specială a Sinodului Episcopilor a fost profetică. Dacă vă aduceţi aminte, imediat după adunarea specială din 2010 au început cunoscutele evenimente din lumea arabă. Înseamnă că această adunare a fost cu adevărat providenţială, de aceea spun că ‘primăvara eclezială şi creştină’ va fi calea pe care va veni şi primăvara arabă. O primăvară arabă care se impune prin război, violenţă şi distrugeri nu va fi o adevărată primăvară. Dar primăvara Spiritului, care vorbeşte acum Bisericilor din Orientul Mijlociu – pentru că aceasta este Exortaţia apostolică, ceea ce Duhul Sfânt spune Bisericilor de astăzi din Orientul Mijlociu – aceasta va fi primăvara!”
