La Stockholm s-a vorbit din nou în public despre Dumnezeu
21.09.2012, Stockholm (Catholica) - Faptul însuşi de a fi vorbit în public despre Dumnezeu într-o societate pentru care religia este o chestiune strict privată este un succes, a afirmat Cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură. El a trasat pentru Radio Vatican un bilanţ pozitiv al recentei reuniuni de la Stockholm în cadrul iniţiativei cultural-religioase Curtea Neamurilor. „Mă găseam nu doar într-un mediu care, din punct de vedere confesional, este complet diferit de cel catolic, contextul luteran, dar mai ales într-un ambient cu înverşunare secularizat, în care în mod explicit discursul religios nu face parte din ţesutul normal de comunicare şi este rezervat doar pentru intimitatea persoanelor şi pentru domeniul strict bisericesc. Ei bine, acolo ‘timor et tremor’ – frica şi cutremurul, simţăminte despre care vorbeşte apostolul Paul cu referire la începutul predicării Evangheliei la Corint – s-au dizolvat aproape imediat din cel puţin două motive: pe de o parte, primirea pe care am avut-o chiar din partea celor care nu erau credincioşi a fost deosebit de intensă; pe de altă parte, am avut şi o prezenţă, o participare intensă chiar din partea comunităţii luterane”, a arătat Cardinalul.
„Elementul cel mai deconcertant pentru ei”, a continuat preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, „a fost faptul că domenii publice şi domenii diferite unele de altele, secularizate în mod explicit, mai mult total seculare, precum Academia de Ştiinţe şi puţin ambientul tinerilor Fryshuset, au fost dominate de discursuri religioase. Discursurile religioase nu ar trebui să fie făcute în public, deoarece acestea, din punct de vedere politic şi cultural, sunt considerate în Suedia incorecte: în schimb, în acest caz, discursurile au venit, rostite explicit, iar personalităţi ale culturii suedeze şi-au declarat credinţa sau abandonarea credinţei sau chiar negarea totală a oricărei dimensiuni, expunându-se în public, poate chiar în faţa colegilor lor. Aceasta a fost o surpriză şi pentru mine: cum mi-a spus un interlocutor calificat, niciodată nu şi-ar fi putut imagina că, pentru a rupe tăcerea în jurul temelor religioase în Suedia, avea să vină chiar un Cardinal catolic”.
„Confruntarea în Academia de Ştiinţe a fost, de departe, cea mai sistematică, completă, îngrijită, calificată, deşi pe parcursuri neaşteptate… A fost impresionant pentru mine, un mediteranean, să văd persoane – sala era plină până la refuz – care, timp de trei ore şi jumătate, fără nici o pauză, au participat la această dezbatere într-o tăcere absolută, plângându-se apoi la sfârşit pentru timpul scurt al intervenţiilor publicului… În schimb, în lumea tinerilor au fost scântei, pentru că am avut, pe de o parte, prezenţa tinerilor puternic mărturisitori ai credinţei lor, iar pe de altă parte am avut tineri dar şi capul mişcării seculare umaniste suedeze, care a pus întrebările sale într-un mod puţin ‘agresiv’, în anumite momente. Şi acest lucru este semnificativ pentru această ţară, dar nu este astfel în mod emblematic. Mi s-a spus, de exemplu, că umaniştii seculari sunt doar cinci mii în Suedia, dintr-o populaţie de 10 milioane de locuitori. Aşadar, cel mai semnificativ a fost poate faptul de a sparge negura, a rupe ceaţa, gerul indiferenţei, al aspectului nepublic al credinţei”.
