Papa Benedict a deschis astăzi Anul Credinţei
11.10.2012, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea, în predica sa de la deschiderea Anului Credinţei, a spus despre Conciliul Vatican II că a fost „însufleţit de conştiinţa şi de dorinţa […] să se cufunde din nou în misterul creştin, pentru a-l putea repropune în mod eficace omului contemporan”. Anul Credinţei a început în a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Vatican II. Pentru a reflecta aceasta, a spus Sfântul Părinte la predică, celebrarea de azi a amintit de Conciliu prin diverse semne, precum intronizarea unei copii a Evangheliilor folosite la Conciliu şi încredinţarea a şapte mesaje finale ale Conciliului.
„Aceste semne”, a spus Pontiful, „nu ne fac numai să ne amintim, ci ne oferă şi perspectiva de a merge dincolo de comemorare. Ne invită să intrăm mai profund în mişcarea spirituală care a caracterizat Conciliul al II-lea din Vatican, pentru a ni-l însuşi şi a-l duce înainte în adevăratul său sens. Şi acest sens a fost şi încă este credinţa în Cristos, credinţa apostolică, însufleţită de stimulentul interior de a-l comunica pe Cristos oricărui om şi tuturor oamenilor în peregrinarea Bisericii pe căile istoriei.” Începerea Anului Credinţei este „legat în mod coerent de întregul drum al Bisericii în ultimii 50 de ani: de la Conciliu, prin Magisteriul Slujitorului lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea, care a convocat un ‘An al Credinţei’ în 1967, până la Marele Jubileu al anului 2000, cu care Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea l-a repropus întregii omeniri pe Isus Cristos ca unic Mântuitor, ieri, astăzi şi întotdeauna. Între aceşti doi Pontifi, Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea, a existat o convergenţă profundă şi deplină chiar asupra lui Cristos drept centru al cosmosului şi al istoriei, şi asupra râvnei apostolice de a-l vesti lumii.”
Conciliul, a amintit Papa, a fost „însufleţit de conştiinţa şi de dorinţa de a trebui, ca să spunem aşa, să se cufunde din nou în misterul creştin, pentru a-l putea repropune în mod eficace omului contemporan. În această privinţă, aşa se exprima Slujitorul lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea la doi ani după încheierea Adunării conciliare: ‘Dacă Conciliul nu tratează în mod expres despre credinţă, vorbeşte despre ea la fiecare pagină, îi recunoaşte caracterul vital şi supranatural, o presupune integră şi puternică şi construieşte pe ea învăţăturile sale. Ar fi suficient să amintim câteva afirmaţii conciliare (…) pentru a ne da seama despre importanţa esenţială pe care Conciliul, coerent cu tradiţia doctrinală a Bisericii, o atribuie credinţei, adevăratei credinţe, aceea care are ca izvor pe Cristos şi drept canal magisteriul Bisericii’ (Cateheză la Audienţa generală din 8 martie 1967).”
În perioada Conciliului, a continuat Sfântul Părinte, „exista o tensiune emoţionantă cu privire la misiunea comună de a face să strălucească adevărul şi frumuseţea credinţei în ziua de azi a timpului nostru, fără a o sacrifica exigenţelor prezentului şi fără a o ţine legată de trecut: în credinţă răsună prezentul veşnic al lui Dumnezeu, care transcende timpul. […] Consider că lucrul cel mai important, în special într-un moment semnificativ cum este cel actual, este de a reînsufleţi în toată Biserica acea tensiune pozitivă, acea râvnă de a-l vesti din nou pe Cristos omului contemporan. Dar pentru ca acest stimulent interior spre noua evanghelizare să nu rămână numai ideal şi să nu cadă în păcatul învălmăşelii, este necesar ca el să se sprijine pe o bază concretă şi precisă, şi această bază sunt documentele Conciliului al II-lea din Vatican, în care el a avut exprimare.”
„Dacă astăzi Biserica propune un nou An al Credinţei şi o nouă evanghelizare”, a subliniat Episcopul Romei, „nu este pentru a onora o aniversare, ci pentru că este nevoie de asta, chiar mai mult decât în urmă cu 50 de ani! Şi răspunsul care trebuie dat acestei necesităţi este acelaşi voit de Papii şi de Părinţii de la Conciliu şi conţinut în documentele sale.” S-a referit la apoi la prima lectură a Liturghiei, care „ne-a vorbit despre înţelepciunea călătorului: călătoria este metaforă a vieţii şi călătorul înţelept este cel care a învăţat arta de a trăi şi o poate împărtăşi cu fraţii […]. Cum de astăzi atâtea persoane simt nevoia de a face aceste drumuri? Oare nu pentru că aici găsesc, sau măcar intuiesc sensul existenţei noastre în lume? Iată, aşadar, cum putem reprezenta acest An al Credinţei: un pelerinaj în deşerturile din lumea contemporană, în care să ia cu ele numai ceea ce este esenţial: nici toiag, nici desagă, nici pâine, nici bani, nici două tunici – aşa cum Domnul le spune Apostolilor trimiţându-i în misiune, ci Evanghelia şi credinţa Bisericii, a căror exprimare luminoasă sunt documentele Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, aşa cum este şi Catehismul Bisericii Catolice, publicat în urmă cu 20 de ani.”
