Deschiderea Anului Credinţei la Institutul Teologic din Iaşi
16.10.2012, Iaşi (Catholica) - În cadrul Sfintei Liturghii celebrate duminică, 14 octombrie 2012, în capela Institutului Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, a avut loc deschiderea Anului Credinţei. Liturghia a început la ora 10.00 cu procesiunea spre altar. În cadrul acestei procesiuni, patru studenţi ai Institutului au purtat spre prezbiteriu cărţile pe care le putem numi, mai ales în acest an al credinţei, izvoarele credinţei noastre: Sfânta Scriptură, documentele Conciliului Vatican II, Catehismul Bisericii Catolice şi scrisoarea prin care Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a decretat deschiderea Anului credinţei: Scrisoarea apostolică Porta fidei (Poarta credinţei).
Acestea au fost intronizate în partea dreaptă a altarului, pe un cadru realizat de câţiva studenţi ai Institutului, prin care s-a dorit exprimarea în manieră plastică a drumului pe care credincioşii trebuie să îl parcurgă în acest an spre reînnoirea credinţei luminaţi de Sfânta Scriptură şi învăţătura Bisericii. Este dorinţa păstorului Diecezei de Iaşi ca în acest an, în fiecare biserică locală să fie aşezate la loc de cinste aceste documente atât de importante în viaţa oricărui creştin, pentru ca primind un imbold puternic, aceştia să citească, să înţeleagă şi să pună în practică învăţăturile cuprinse în ele. După cuvântul de învăţătură rostit de părintele celebrant Alois Bişoc, toţi cei prezenţi în capela Institutului şi-au reînnoit profesiunea de credinţă prin cântul solemn al Crezului. În cadrul rugăciunii credincioşilor a fost invocată ocrotirea Domnului pentru noul drum de reînnoire a credinţei.
Prin proclamarea acestui An al credinţei suntem chemaţi să pornim cu mult curaj pe cale, pe drumul ce duce la Isus, făcându-ne proprie rugăciunea discipolilor care rostesc adresându-se lui Cristos: „Doamne, măreşte în noi credinţa!”. Să ne recunoaştem asemenea discipolilor propriile limite încredinţându-le celui care singur poate umple golul din noi. În credinţă să ne recunoaştem nimicnicia noastră pentru a-i putea lăsa loc lui Cristos să acţioneze în noi. (corespondenţă semnată de Virgiliu Demşa-Crainicu pentru Ercis.ro)
