Acta Camilliana. Actele pastorale ale Prea Sfinţiei Sale P. Nicolae Iosif Camilli
17.10.2012, Iaşi (Catholica) - Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic anunţă apariţia cărţii „Acta Camilliana. Actele pastorale ale Prea Sfinţiei Sale P. Nicolae Iosif Camilli”, volum editat de pr. dr. Ştefan Lupu şi dr. Iosif Tamaş. Cartea apare în colecţia Studia et Documenta, formatul 17×24, are 536 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 40 lei.
Conciliul Vatican al II-lea, în Decretul despre slujirea episcopilor Christus Dominus proclamă că „Cristos a dat apostolilor şi urmaşilor acestora porunca şi puterea de a învăţa toate neamurile, de a-i sfinţi pe oameni întru adevăr şi de a-i păstori. Aşadar Episcopii, prin Duhul Sfânt ce le-a fost dat, au fost constituiţi adevăraţii şi autenticii învăţători ai credinţei, pontifi şi păstori”. Chiar dacă aceste cuvinte au fost proclamate cu aproape 50 de ani după moartea primului Episcop de Iaşi, Nicolae Iosif Camilli (1884-1895, 1904-1915), ele reflectă cu adevărat viaţa şi activitatea pastorală a acestui vrednic păstor al Diecezei de Iaşi. În confirmarea acestui fapt vine volumul de documente „Acta Camilliana. Actele pastorale ale Prea Sfinţiei Sale P. Nicolae Iosif Camilli” pe care Editura Sapientia, prin grija editorilor, îl prezintă publicului cititor interesat de începuturile noii realităţi ecleziastice de la est de Carpaţi şi de activitatea Episcopului Camilli ca episcop de Iaşi.
Volumul însumează 47 de documente, adunate de către episcopul Camilli şi publicate în două ediţii (1913 şi 1914), precedate de un Status quaestionis şi un Studiu introductiv semnat de părintele Anton Despinescu. Lectura documentelor ne dezvăluie solicitudinea de care a dat dovadă primul păstor al Diecezei de Iaşi în cele două păstoriri ale sale, în diverse domenii ale vieţii tinerii episcopii. Astfel, observăm grija Episcopului pentru inima Diecezei de Iaşi, Seminarul înfiinţat de el în 1886, grija faţă de preoţii săi, faţă de întreg poporul credincios încredinţat păstoririi sale. Pe lângă aceasta, volumul oferă cititorilor diverse enciclice papale dedicate fie luptei împotriva masoneriei (nr. 11), fie jubileului anului 1886 (nr. 14), fie sfântului Iosif (nr. 24). Documentele scot în evidenţă preocuparea episcopului Camilli nu doar pentru binele spiritual al credincioşilor, al preoţilor şi seminariştilor, ci şi preocuparea pentru problemele practice ale Diecezei, cum ar fi zidirea de biserici, grija faţă de arhive, precum şi cea de instruire a dascălilor. Volumul se încheie cu anexe, în care sunt incluse „Rugăciunea funebră a Monseniorului Iosif Salandari” şi „Pravoslavia română faţă cu dreapta credinţă romană” a lui Nerset Marianu.
Volumul reprezintă o mulţumire adusă Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi pentru profesorii şi păstorii pe care i-a dăruit Bisericii în cei 125 de ani de existenţă, precum şi un omagiu pentru Anul Credinţei 2012-2013. (după prezentarea semnată de Petru Ciobanu şi Laurenţiu Turbuc pe Ercis.ro)

