Capela Sixtină: o istorie de lumină, de eliberare, de mântuire
05.11.2012, Vatican (Catholica) - Săptămâna trecută, miercuri, în ultima zi a lunii octombrie, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat primele Vespere ale solemnităţii Tuturor Sfinţilor în Capela Sixtină. Ceremonia a dorit să amintească de un eveniment din 31 octombrie 1512, când Papa Iuliu al II-lea a inaugurat capela după terminarea decoraţiilor de pe tavan de nimeni altul decât Michelangelo.
„De ce să amintim acest eveniment istorico-artistic într-o celebrare liturgică?”, a întrebat Pontiful. „Înainte de toate pentru că această capelă este, prin natura ei, o aulă liturgică, este Cappella Magna din Palatul Apostolic Vatican. În afară de aceasta, pentru că operele artistice care o decorează, îndeosebi ciclurile de fresce, au în liturgie, să spunem aşa, ambientul lor vital, contextul în care exprimă cel mai bine toată frumuseţea lor, toată bogăţia şi pregnanţa semnificaţiei lor. Este ca şi cum, în timpul acţiunii liturgice, toată această simfonie de figuri ar lua viaţă, în sens desigur spiritual, dar şi estetic în mod inseparabil, pentru că percepţia formei artistice este un act tipic uman şi, ca atare, implică simţurile şi spiritul. În mai puţine cuvinte: Capela Sixtină, contemplată în rugăciune, este şi mai frumoasă, mai autentică; se revelează în toată bogăţia sa.”
Referindu-se la Giorgio Vasari, care a definit Capela Sixtină ca „făclia artei noastre, care a făcut atâta plăcere şi lumină artei picturii, încât a fost suficientă pentru a lumina lumea”, Papa a subliniat că „nu este vorba doar de lumina care vine din folosirea înţeleaptă a bogatei culori de contraste, sau din mişcarea ce însufleţeşte capodopera lui Michelangelo, ci de ideea care străbate marea boltă: este lumina lui Dumnezeu cea care luminează aceste fresce şi întreaga Capelă Papală. Acea lumină care cu puterea sa învinge haosul şi întunericul pentru a dărui viaţă: în creaţie şi în răscumpărare. Şi Capela Sixtină relatează această istorie de lumină, de eliberare, de mântuire, vorbeşte despre raportul lui Dumnezeu cu omenirea.”
Sfântul Părinte şi-a încheiat predica spunând: „A ne ruga în seara asta în această Capelă Sixtină, învăluiţi de istoria drumului lui Dumnezeu cu omul, reprezentată în mod minunat în frescele care se află deasupra noastră şi care ne înconjoară, este o invitaţie la rugăciune, o invitaţie de a înălţa către Dumnezeu creatorul, răscumpărătorul şi judecătorul celor vii şi al celor morţi, cu toţi sfinţii din cer, cuvintele cântării din Apocalips: ‘Amin, aleluia! […] Lăudaţi-l pe Dumnezeul nostru, toţi slujitorii lui, şi voi cei care vă temeţi de el, mici şi mari! […] Aleluia! […] Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-l preamărim’ (19,4b.5.7a). Amin.”
