Icoana de la Cacica primită în Cireşoaia
08.11.2012, Iaşi (Catholica) - În perioada 21-24 octombrie 2012, icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Fecioare Maria de la Cacica a poposit în mijlocul comunităţii din Cireşoaia, în „Valea binecuvântată a Slănicului”, cum spunea cândva părintele Viorel Ababei. „Am avut prilejul ca fiecare credincios din Cireşoaia să ne apropiem, să îi spunem necazurile şi să se ne rugăm mai mult Sfintei Fecioare Maria în aceste trei zile”, se spune într-un material de pe Ercis.ro, preluat de pe situl parohial.
Icoana a ajuns în faţa bisericii, duminică, 21 octombrie, la ora 16.40, fiind aşteptată în curte de copii, de tineri şi de bătrâni. În acordurile cântecului marian „Fecioara la munte”, icoana a intrat în procesiune în biserică unde a fost aşezată de patru tineri pe cristelniţa împodobită cu flori albe de toamnă. Părintele celebrant, pr. Augustin Benchea, decan de Moineşti, a ţinut să precizeze că Sfânta Fecioară Maria reprezentată în icoana de la Cacica arată cu mâna spre Fiul ei, Isus, în care trebuie să credem şi de la care putem cere mereu ajutor.
După Sf. Liturghie, părintele Cristian, venit chiar de la Cacica, a prezentat un scurt istoric al icoanei, după care cei prezenţi au recitat Sfântul Rozariu. Fiecare putea în acest timp să se apropie de imaginea sfântă, să spună o rugăciune. Programul liturgic în toată această perioadă a cuprins câte două Sfinte Liturghii, dimineaţa la ora 10.00 şi după-amiază la ora 17.00. Înainte şi după fiecare Liturghie se recita Rozariul. Un număr impresionant de credincioşi din Cireşoaia, dar şi alţii veniţi din localităţile vecine, s-au perindat în aceste zile prin faţa icoanei Sfintei Fecioare. Un lucru îmbucurător a fost faptul că foarte mulţi s-au spovedit – coada la confesional fiind uneori ca la Paşti.
Marţi dimineaţa a fost timpul bolnavilor să vină şi să se bucure de prezenţa sfintei icoane, iar după Sfânta Liturghie de seară mulţimea a mers în procesiune pe străzile localităţii cu flori şi lumânări aprinse recitând Rozariul şi cântând. Miercuri seara, la ultima Liturghie, au fost binecuvântate familiile după care părintele paroh Marian Dascălu a adus un cuvânt de mulţumire preoţilor ce ne-au fost alături, oaspeţilor din împrejurimi şi tuturor celor care şi-au adus aportul, chiar şi prin simpla prezenţa la acest eveniment. „O dată cu începerea Anului Credinţei, prezenţa Mamei cereşti în mijlocul nostru nu a putut fi decât o binecuvântare. Nu e suficient doar să credem, ci şi să punem în practică convingerea noastră creştin catolică. […] Preacurată Fecioară Marie, Maica Domnului de la Cacica ocroteşte familia noastră!”, citim la finalul materialului.
