Ioan Botezătorul şi Isus Cristos

09.12.2012, Vatican (Catholica) - Pentru Biserica Catolică de rit latin astăzi a fost a doua duminică a Adventului. Sfântul Părinte s-a rugat antifonul marian Angelus, ca de obicei, cu credincioşii şi cu pelerinii veniţi în Piaţa San Pietro. Şi tot conform obiceiului, le-a adresat celor prezenţi câteva cuvinte, pe marginea lecturii evanghelice din această zi (Luca 3,1-6). Iată traducerea discursului Sfântului Părinte.

Dragi fraţi şi surori,

În timpul Adventului liturgia evidenţiază în special două figuri, care pregătesc venirea lui Mesia: Fecioara Maria şi Ioan Botezătorul. Astăzi Evanghelistul Luca ni-l prezintă pe Ioan, şi o face într-un mod diferit de ceilalţi evanghelişti. „Toţi cei patru evanghelişti plasează figura lui Ioan Botezătorul la începutul activităţii lui Isus şi îl prezintă drept precursorul Său. Sf. Luca amplasează legătura dintre cele două figuri şi misiunile lor înapoi în timp. […] Deja la concepţie şi naştere Isus şi Ioan sunt într-o relaţie unul cu celălalt” (din „Isus din Nazaret. Copilăria lui Isus”).

Această perspectivă ne ajută să înţelegem că Ioan, în timp ce este fiul lui Zaharia şi al Elisabetei, ambii din familii preoţeşti, este nu doar ultimul dintre profeţi, ci reprezintă chiar întreaga preoţie a Vechiului Legământ, pregătindu-i astfel de oameni pentru cultul spiritual al Noului Legământ, inaugurat de Isus (ibid.). Mai mult, Luca alungă orice lectură mitologică ce adesea este aplicată Evangheliilor, vorbind despre contextul istoric al vieţii lui Ioan – „În anul al cincisprezecelea al domniei împăratului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era guvernator al Iudeii […] pe timpul arhiereilor Anna şi Caiafa” (Luca 3,1-2). În acest context istoric are loc cu adevărat marele eveniment al istoriei, naşterea lui Cristos, care nu a fost observat de cei din acea vreme. Pentru Dumnezeu, cei mari din istorie sunt cadru pentru cei mici!

Ioan Botezătorul se defineşte ca „glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului,faceţi drepte cărările Lui” (Luca 3,4). Glasul proclamă cuvântul, dar în acest caz Cuvântul lui Dumnezeu precede, până acolo încât coboară asupra
lui Ioan, fiul lui Zaharia, în deşert (cf. Luca 3,2). El are deci un rol important de jucat, dar mereu relativ la Cristos. Sf. Augustin spune: „Ioan este glasul. Despre Domnul se spune însă: ‘La început a fost Cuvântul’ (Ioan 1,1). Ioan este glasul care trece, Cristos este Cuvântul veşnic dintru începuturi. Dacă glasului îi iei cuvântul ce rămâne? Un sunet vag. Glasul fără cuvânt atinge auzul dar nu hrăneşte inima” (Predica 293, 3: PL 38,1328).

Noi avem astăzi sarcina de a asculta acel glas, de a-i da spaţiu şi a-l primi în inimile noastre pe Isus, Cuvântul care mântuieşte. În acest timp al Adventului, să ne pregătim să vedem, cu ochii credinţei, mântuirea lui Dumnezeu în grota umilă din Betleem (cf. Luca 3,6). Într-o societate consumistă în care suntem tentaţi să ne găsim bucuria în lucruri, Ioan Botezătorul ne învaţă să trăim esenţialul, astfel încât Crăciunul să nu fie trăit ca o celebrare exterioară, externă, ci ca celebrarea Fiului lui Dumnezeu care a venit să aducă oamenilor pacea, viaţa şi bucuria adevărată.

Încredinţăm mijlocirii materne a Mariei, Fecioara Adventului, calea noastră către Domnul care vine, pentru ca să fim gata să îl primim pe Emanuel, Dumnezeu-este-cu-noi, în inima noastră şi în întreaga noastră viaţă.