Misiuni populare în parohia Chetriş
22.12.2012, Iaşi (Catholica) - În perioada 16-19 decembrie 2012, parohia Chetriş a trăit momente de har, bucurie şi evenimente sfinte. În după-amiaza zilei de 16 decembrie 2012, la ora 16.00, credincioşii, împreună cu pr. Gabriel Farcaş, decan de Traian, părintele paroh Valeriu Ciorbă şi alţi preoţi au întâmpinat icoana miraculoasă a Sfintei Fecioare Maria de la sanctuarul din Cacica.
După primirea icoanei, s-a celebrat Sfânta Liturghie, care a însemnat şi începerea celor trei zile de misiuni populare. În fiecare zi s-au celebrat câte două sfinte Liturghii: la ora 9.00 şi după-amiaza la ora 16.00. La aceste sfinte Liturghii comunitatea a avut parte de momente emoţionante, pline de har şi gânduri deosebite din partea părintelui predicator Gabriel Farcaş. Prin cuvintele, sfaturile, exemplele date, le-a deschis credincioşilor inima şi sufletul, ca să înţeleagă mai profund taina Sfintei Căsătorii. A arătat în predicile sale încercările vieţii, necazurile care uneori duc la separarea a două inimi unite în căsătorie. O altă temă a fost cea a credinţei, fiind în Anul Credinţei.
Misiunile s-au încheiat în ziua de 19 decembrie cu sfânta Liturghie de la ora 16.00, la care a participat şi PS Petru Gherghel. La sfârşit, părintele paroh Valeriu Ciorbă a mulţumit Episcopului pentru participare şi pentru încurajare. A mulţumit şi părintelui predicator Gabriel Farcaş, dăruindu-i şi un cadou: un ceas de perete. Părintele a mulţumit şi celorlalţi preoţi participanţi. „Mulţumim tuturor celor care s-au îngrijit să avem parte de aceste zile sfinte”, scrie Valentin Spătaru la finalul corespondenţei de pe Ercis.ro.
