Cardinalul Cipriani: Să fim oameni care ascultă de Dumnezeu
20.02.2013, Lima (Catholica) - Cardinalul Juan Luis Cipriani Thorne are 69 de ani şi va participa la Conclavul din luna martie în cadrul căruia va fi ales următorul Papă. S-a născut la Lima şi a fost hirotonit preot la 33 de ani. A slujit ca Arhiepiscop de Ayacucho o Huamanga, Peru, fiind apoi numit în Lima din 1999. A fost creat Cardinal în 2001. În cele ce urmează sunt selectate câteva dintre răspunsurile date jurnaliştilor la o conferinţă de presă pe care Cardinalul a susţinut-o la Lima.
– Cum trăieşte Biserica această perioadă specială?
– În tăcere profundă şi durere. Cel puţin pe mine această retragere neaşteptată m-a copleşit interior. Este o durere datorită enormei afecţiuni pe care o avem pentru Papa. Decizia ne-a uimit şi o acceptăm pe deplin, cu credinţă. Dar aceasta este de fapt starea mea – nu ştiu ceilalţi cum simt.
– Aţi spus cândva că „societatea este bolnavă”. Este şi Vaticanul bolnav? De aceea a spus Papa „nu individualismului, nu conflictelor; este timpul să unim Biserica în numele lui Dumnezeu”?
– Suntem membri ai societăţii şi nu suntem scutiţi de contagierea de tot ce se întâmplă în lumea de astăzi: secularizarea, căutarea succesului propriu, minciunea, intriga – noi nu venim dintr-o altă galaxie. De aici invitaţia la convertire, un subiect foarte personal, o convertire prin care trebuie să treacă toţi, de la Papă până la ultimul – cu toţii trebuie să ne facem o serioasă examinare a conştiinţei.
– Ce aşteptaţi de la aceste alegeri? Ce curente sunt actualmente în conflict? Sunt conservatorii, moderniştii…
– Nu voi comenta pe această temă deoarece, sincer, nu cred în aceste curente. Cred în acţiunea Duhului Sfânt şi sper că noi, Cardinalii, vor putea să fim oameni care ascultă de Dumnezeu, altfel nu suntem de nici un folos.
– Cum este să intri în Capela Sixtină pentru a alege un Papă? Ce se întâmplă în Conclav?
– Îmi amintesc ultima oară, când Cardinalul Ratzinger a fost ales, luându-şi numele de Papa Benedict al XVI-lea. Era multă gravitate, în sensul că seria de jurăminte pe care le făcuserăm ne dădea tuturor de gândit că în acel moment trebuie să facem ceea ce Dumnezeu doreşte de la noi să facem. Există deci îndelungă reflecţie, mare cordialitate şi fraternitate, dar în acelaşi timp simţim puternic greutatea.
– Care sunt marile provocări pentru noul Papă, vizavi de credinţă şi de structura Bisericii?
– Este foarte dificil să răspunzi la aceasta în grabă. Papa a subliniat – şi cred că este o provocare pentru Biserică – faptul că lumea nu crede. Există multă auto-suficienţă, ca şi cum nu ar fi nevoie de Dumnezeu. Omul nu mai este interesat de El… şi mă refer la cei puternici. Societatea a ajuns astfel structurată încât a ajuns dificil să trăieşti, omeneşte vorbind; nu spun creştineşte ci omeneşte. Trebuie să recuperăm dimensiunea umană: respectul pentru viaţă, respectul pentru familie şi respectul pentru adevăr. Planul pus acum în acţiune este contrar fiinţei umane, în ciuda faptului că se discută atâta despre drepturile omului. Cum poate răspunde Biserica la aceasta? Prin evanghelizare. Ea nu are structuri de putere, dar are rugăciunea, alegerea Episcopilor ei, învăţătura de credinţă prin exemple, şi trebuie să facă astfel încât fiecare botezat să creadă că Cristos este în el. Când privim astăzi la societate pare îndoielnic: este Dumnezeu în aceşti oameni?
– America este numită „continent al speranţei”, deoarece este continentul cu cei mai mulţi catolici. Nu este timpul ca Biserica să privească aici, deoarece nu a fost niciodată un Papă latino-american?
– Nu cred că geografia are de-a face aici. Persoana trebuie să fie găsită cu ajutorul lui Dumnezeu, indiferent de unde vine. Cred că geografia şi politica nu vor fi luate în calcul în Conclav.
– V-aţi dori să fiţi Papă?
– Nu.
– De ce?
– Cred că este o muncă cu adevărat dificilă, care cere pregătire. Cred că sunt persoane mult mai pregătite decât mine.
– Revăzând statisticile (pentru America Latină), în ultimii şase ani numărul catolicilor a scăzut; s-au alăturat mulţi diferitelor confesiuni creştine. Care este principala problemă a Bisericii din perspectiva credinţei? Nu este oare adaptată timpurilor? Sau oamenii nu mai cred în ea datorită problemei pedofiliei? Care este problema adevărată?
– Papa a declarat Anul Credinţei şi deci cred că cea mai mare problemă este criza credinţei. Nu ajunge să vorbim: trebuie să credem – cred că lipseşte coerenţa vizavi de credinţă. Dacă cineva spune că crede, trebuie să o şi arate. Iar uneori noi, catolicii, aruncăm pietre în ceilalţi. Trebuie să luăm exemplul misionarilor, care au dus înainte cauza Bisericii şi sunt sfinţi. Cine sunt Francisc de Assisi, Ignaţiu de Loyola, Tereza de Calcutta, Ioan Paul al II-lea, Josemaria Escriva? Sunt sfinţi care şi-au adus propria contribuţie, au oferit un exemplu, au lăsat un drum de urmat şi ţine de fiecare dacă îl va urma sau nu. Este nevoie deci de o lumină mai puternică, ce să vină din consecvenţa trăirii vieţii.
– Codul Canonic spune că orice „botezat, bărbat şi celib” poate fi numit Papă. De ce se aleg mereu Cardinali?
– Este o întrebare bună, dar nu am răspuns la ea.
– Ar putea fi ales cineva care nu este Cardinal?
– Este posibil.
– Dar ar fi neobişnuit…
– Ar fi neobişnuit, după cum neobişnuită este retragerea Papei. Dar se poate întâmpla.
– Există un Cardinal pe care l-aţi prefera? În presă au fost indicaţi mai mulţi favoriţi…
– Nu voi intra în acest subiect deloc. Desigur sunt unii care cred într-un fel şi alţii în alt fel. Presa se ocupă de pariuri şi de intrigi şi nu cred că este bine. Vă mulţumesc foarte mult şi vă cer să vă rugaţi.
