Cardinalul Christoph Schönborn
09.03.2013, Roma (Catholica) - Apropiindu-se alegerea noului Pontif Roman, Agenţia ZENIT prezintă biografiile unora dintre Cardinalii care se află în Roma pentru Conclav. În continuare vă oferim prezentarea Cardinalului Christoph Schönborn. Actualul Arhiepiscop de Viena, Austria, Christoph Schönborn, s-a născut la 22 ianuarie 1945, în actuala Republică Cehă. După ce a absolvit liceul în 1963, a intrat în Ordinul Dominican din Warburg, Germania, şi a fost hirotonit preot în 1970. Pentru a studia filozofia, psihologia şi teologia, tânărul Schönborn a mers la Regensburg, Germania, în anii 1972-1973, unde a urmat cursurile profesorului Joseph Ratzinger, actualul Papă emerit Benedict al XVI-lea. Şi-a terminat studiile universitare în anul următor, la Institutul Catolic din Paris, prezentându-şi lucrarea intitulată „Icoana lui Cristos”.
Din 1973 până în 1975 a lucrat ca şi capelan al studenţilor la Universitatea din Graz, Austria. Şi-a început cariera academică în 1976, devenind profesor de dogmatică la Universitatea din Fribourg, Elveţia. Doi ani mai târziu, în 1978, a devenit profesor asistent de teologie a Răsăritului creştin, şi în 1981, profesor de dogmatică. Zece ani mai târziu, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop auxiliar al Arhidiecezei de Viena. El a primit consacrarea episcopală în 29 septembrie 1991, în Domul Sf. Ştefan, Catedrala capitalei austriece. Papa l-a numit Arhiepiscop coadjutor de Viena în aprilie 1995, succedându-i Cardinalului Hans Hermann Groer în luna septembrie a aceluiaşi an.
Papa Ioan Paul al II-lea l-a creat pe Arhiepiscopul Schönborn Cardinal în februarie 1996. De atunci încoace, a avut diferite funcţii. Este amintit în mod particular pentru rolul său în editarea Catehismului Bisericii Catolice (CBC). Din 1987 până în 1992 a fost secretar al Comisie pentru Editarea CBC. În 1993 a devenit referent pentru Europa al Conferinţei Episcopale din Austria, şi în 1998 a fost ales preşedinte al Conferinţei. Cardinalul austriac a fost membru al mai multor Comisii şi Congregaţii: din 1980 în 1991, al Comisiei Teologice a Conferinţei Episcopale Elveţiene; din 1980 în 1987, al Comisiei Elveţiene pentru Dialogul dintre Bisericile Ortodoxă şi Catolică; şi din 1980 în 1984, al Comisiei Elveţiene pentru Dialogul dintre catolici şi ceilalţi creştini.
În 1996 a predicat la exerciţiile spirituale din Vatican, în prezenţa Papei Ioan Paul al II-lea, şi astăzi este membru al Congregaţiilor pentru Doctrina Credinţei, pentru Bisericile Răsăritene şi pentru Educaţia Catolică. Face de asemenea parte din Consiliul Pontifical pentru Cultură şi cel pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Până acum, Cardinalul a participat la trei Sinoade ale Episcopilor, ultimul fiind despre noua evanghelizare, desfăşurat în Roma în luna octombrie a anului trecut. Intervievat de ZENIT cu acea ocazie, Cardinalul Schönborn a subliniat importanţa la a începe prin a ne „re-evangheliza pe noi înşine”, o temă des prezentă în recentul Sinod.
Cardinalul a fost impresionat de „numărul mare de Episcopi care au spus că putem evangheliza doar atunci când ne lăsăm pe noi înşine evanghelizaţi. Este o precizare foarte frumoasă; nu putem să îi evanghelizăm doar pe ceilalţi, ci trebuie şi să ne lăsăm pe noi înşine evanghelizaţi, aşa cum confirmă însuşi Catehismul Bisericii Catolice”, a spus el în interviu. Este larg cunoscută legătura strânsă dintre Cardinalul Schönborn şi Papa Benedict al XVI-lea. În acelaşi interviu, Cardinalul l-a lăudat pe Pontiful emerit care, la fel ca renumitul teolog dominican Sf. Toma de Aquino, „are abilitatea de a explica lucrurile cu simplitate şi claritate, în lumina raţiunii”.
