Papa Francisc către argentinieni: în loc să veniţi la Roma, daţi bani săracilor
15.03.2013, Buenos Aires (Catholica) - Papa Francisc a sugerat ieri concetăţenilor săi ca, în loc să vină la Roma pentru inaugurarea pontificatului său, marţea viitoare, 19 martie, să facă un act de caritate îndreptat către săraci. Nunţiul Apostolic din Argentina, Arhiepiscopul Emil Paul Tscherrig, a făcut cunoscută această sugestie într-un mesaj trimis în numele Sfântului Părinte Diecezelor din Argentina. Când Arhiepiscopul Jorge Bergoglio a fost făcut Cardinal, în 2001, a formulat o cerere similară către argentinieni.
„Excelenţă: Am onoarea şi plăcerea să mă adresez Dvs, spunându-vă că Sfântul Părinte mi-a cerut să transmit tuturor Episcopilor, preoţilor, persoanelor consacrate şi întreg Poporului lui Dumnezeu recunoştinţa sa sinceră pentru rugăciunile şi gesturile de afecţiune şi de iubire pe care le-a primit”, spune Nunţiul în respectivul mesaj. „În acelaşi timp, în loc să vină la Roma pentru începutul pontificatului său, pe 19 martie, ar dori (ca aceştia) să continue cu această foarte apreciată apropiere spirituală, însoţind-o cu un gest de caritate faţă de cei nevoiaşi”, se mai subliniază în text.
Nunţiul a trimis această notă tuturor Diecezelor din ţară. Dată fiind distanţa mare între Argentina şi Roma, costul călătoriei nu este neglijabil, şi de aici preocuparea Papei Francisc, explică materialul agenţiei Zenit. Între timp Arhiepiscopia de Buenos Aires a confirmat pentru agenţia AICA faptul că Episcopul auxiliar Joaquín Sucunza, Vicar General de Buenos Aires, conduce temporar Arhidieceza şi a vorbit ieri cu Papa Francisc prin telefon.