Invitaţie la hramul Seminarului şi la instituirea noilor lectori şi acoliţi
18.03.2013, Iaşi (Catholica) - Marţi, 19 martie 2013, în sărbătoarea Sfântul Iosif, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi va fi celebrat hramul, iar Liturghia de sărbătoare, programată pentru ora 10.00, va fi prezidată de PS Aurel Percă. Hramul seminarului din Iaşi, cu o tradiţie de mai bine de 125 de ani, va sublinia sărbătoarea pe care o trăieşte Biserica şi va contribui la solemnitatea momentului prin oferirea jertfei Sfintei Liturghii. În cadrul celebrării Sfintei Liturghii de hram, studenţii seminarişti din anul IV vor fi instituiţi lectori, iar studenţii anului V vor fi instituiţi acoliţi.
Pentru o pregătire spirituală cât mai adecvată şi rodnică, toţi seminariştii au participat la o zi de reculegere, care a început vineri, 15 martie 2013, la ora 21.00, şi s-a încheiat sâmbătă, la ora 19.30. Îndrumătorul acestui moment de reculegere a fost pr. Iacob Stolnicu, paroh la Sagna, responsabil cu exerciţiile spirituale la Institutul Teologic din Iaşi în anul academic 2012-2013. La aceste evenimente, ziua de reculegere, hramul şi primirea slujirilor de lectori şi acoliţi, vor fi prezenţi şi studenţii seminarişti din anul pastoral, care s-au întors la Institutul Teologic din Iaşi în ziua de vineri, 15 martie 2013. Ei vor sta alături de colegii lor în momentele de sărbătoare, după care se vor întoarce în locurile de pastoraţie pentru a continua slujirile încredinţate la începutul anului academic.
„Gândul nostru se îndreaptă acum spre toţi preoţii, persoanele consacrate, credincioşii şi toţi cei care doresc să împărtăşească împreună cu membrii comunităţii Seminarului bucuria de a fi în slujba Domnului sub călăuzirea Sfântului Iosif”, scrie pr. Laurenţiu Dăncuţă pentru Ercis.ro. „Toţi sunt invitaţi în capela Seminarului, marţi, 19 martie 2013, la ora 10:00, pentru a ne uni în rugăciune pentru Biserică şi pentru toţi slujitorii ei, în mod deosebit, pentru Sfântul Părinte Papa Francisc, prin mijlocirea Sfântului Iosif.”
