Ziua Tineretului celebrată la nivelul Diecezei de Iaşi
26.03.2013, Iaşi (Catholica) - În Duminica Floriilor, 24 martie 2013, la ora 17.00, în Dieceza de Iaşi s-a sărbătorit Ziua Tineretului la nivel local prin Sfânta Liturghie prezidată de PS Aurel Percă, în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. La această celebrare au participat numeroşi tineri, însoţiţi de preoţii din parohiile vecine, de la Institutul Teologic, de la oratoriul „Dominic Savio” sau de la Liceul Catolic din Iaşi.
Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul impresionant de tinerii care au dorit să fie alături de Cristos, citim în materialul semnat de pr. Adrian Blăjuţă pentru Ercis.ro. La fel ca în anii precedenţi, înfruntând chiar şi frigul de afară, tinerii din parohiile vecine (parohia „Sfântul Anton” şi parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi; parohia Tomeşti; parohia Dancu şi parohia Valea Lupului), de la Institutul Teologic „Sfântul Iosif”, de la Oratoriul „Sfântul Dominic” şi de la Liceul Catolic au venit în procesiune spre Catedrală, împreună cu preoţii, purtând în mâini steaguri şi ramuri, intonând cântece sau rugându-se, pentru a se uni cu ceilalţi tinerii care au dorit să fie prezenţi la această sărbătoare.
PS Aurel împreună cu ceilalţi preoţi concelebranţi i-au întâmpinat la intrarea în Catedrală. Aici s-a proclamat evanghelia zilei care aminteşte de intrarea în Ierusalim a lui Isus, au fost binecuvântate ramurile şi apoi s-a pornit în procesiune spre altar, amintind astfel de poporul care îl aclama pe Cristos purtând ramuri în mână şi strigând: „Osana! Fiului lui David! Binecuvântat să fie cel care vine în numele Domnului!” Tinerii au citit lecturile, iar evanghelia Patimii Domnului nostru Isus Cristos după Sfântul evanghelist Luca a fost proclamată pe roluri. După proclamarea Patimii a urmat cuvântul de învăţătură rostit de PS Aurel Percă, în care a amintit de toţi tinerii care în parohiile lor, precum şi la Roma, împreună cu Sfântul Părinte Francisc s-au întâlnit pentru a începe Săptămâna Sfântă, o dată cu Duminica Floriilor.
Episcopul a vorbit despre semnificaţia crucii şi despre importanţa purtării ei zilnice, pentru că Dumnezeu „potriveşte foarte bine crucea fiecăruia în parte”. Amintind de predica Papei Francisc, pe care a rostit-o în cursul dimineţii aceleiaşi zile la Roma, Preasfinţitul Aurel, folosind îndemnul Papei, i-a încurajat pe tineri să reţină trei cuvinte foarte importante pentru ei: „bucurie, cruce, tineri”. La sfârşitul predicii, după ce a spus că fiecare se poate regăsi în persoanele care l-au însoţit pe Isus pe drumul crucii, i-a încurajat pe tineri prin cuvintele: „Dumnezeu să vă ajute să vă luaţi crucea de fiecare zi şi să o purtaţi, încurajaţi fiind de modul în care Isus ne-a învăţat să ne purtăm crucea până la capăt”. După rostirea intenţiilor de la rugăciunea credincioşilor, tinerii au prezentat la Ofertoriu mai multe daruri.
La finalul celebrării liturgice PS Petru Gherghel a dorit să îi întâlnească şi să îi încurajeze pe tinerii prezenţi în Catedrală de ziua lor. După ce le-a mulţumit tinerilor pentru prezenţa lor în număr mare la catedrală, Preasfinţitul a spus: „Avem încredere în voi, aşa cum a avut Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, aşa cum o are în continuare Papa emerit Benedict al XVI-lea, aşa cum o are actualul Sfânt Părinte carismatic Francisc. Avem încredere în voi. De aceea, vă îmbrăţişăm cu dragoste şi daţi-ne voie ca să vă ştim mereu aici prezenţi în Iaşi, în întreaga dieceză şi în ţară, cei care vestiţi bucuria crucii lui Isus, cel care învinge şi învie din morţi.” Ziua Tineretului la nivel local este o pregătire pentru Întâlnirea Diecezană a Tineretului Catolic, care se va desfăşura anul acesta la Pildeşti în ziua de 4 mai, la care sunt aşteptaţi mii de tineri din întreaga Dieceză de Iaşi.
