Să ieşim din noi înşine, să ieşim spre ceilalţi

27.03.2013, Vatican (Catholica) - „Sunt bucuros să vă primesc la această primă audienţă generală a mea”, le-a spus Papa Francisc miilor de credincioşi care au umplut Piaţa San Pietro pentru a participa la prima cateheză a Episcopului Romei. „Cu mare recunoştinţă şi veneraţie preiau ‘ştafeta’ din mâinile iubitului meu predecesor Benedict al XVI-lea”, a mai spus el, anunţând că „după Paşte vom relua catehezele Anului Credinţei. Astăzi aş vrea să mă opresc puţin asupra Săptămânii Sfinte. Cu Duminica Floriilor am început această Săptămână – centru al întregului an liturgic – în care îl însoţim pe Isus în Pătimirea, Moartea şi Învierea Sa.”

„Dar ce poate să însemne pentru noi a trăi Săptămâna Sfântă? Ce înseamnă a-l urma pe Isus pe drumul său pe Calvar spre Cruce şi spre Înviere? În misiunea Sa pământească, Isus a străbătut drumurile din Ţara Sfântă; a chemat douăsprezece persoane simple pentru ca să rămână cu El, să împărtăşească drumul său şi să continue misiunea Sa […]. A vorbit tuturor, fără deosebire, celor mari şi celor umili, tânărului bogat şi văduvei sărace, celor puternici şi celor slabi; a adus milostivirea şi iertarea lui Dumnezeu; a vindecat, a consolat, a manifestat înţelegere; a dat speranţă; a dus tuturor prezenţa lui Dumnezeu care se interesează de fiecare bărbat şi de fiecare femeie, aşa cum face un bun tată şi o bună mamă faţă de fiecare dintre copiii săi.”

Papa a subliniat apoi: „Dumnezeu nu a aşteptat ca noi să mergem la El, ci El e cel care a venit către noi […]. Isus a trăit realităţile zilnice ale oamenilor cei mai obişnuiţi: […] a plâns în faţa suferinţei Martei şi Mariei datorită morţii fratelui Lazăr; a chemat un vameş ca discipol al Său; a îndurat şi trădarea unui prieten. În El, Dumnezeu ne-a dat certitudinea că este cu noi, în mijlocul nostru. […] Isus nu are casă deoarece casa Lui este lumea, suntem noi, misiunea Sa este de a le deschide tuturor porţile lui Dumnezeu, de a fi prezenţa de iubire a lui Dumnezeu. În Săptămâna Sfântă noi trăim culmea […] acestui plan de iubire care străbate toată istoria raporturilor dintre Dumnezeu şi omenire. Isus intră în Ierusalim pentru a face ultimul pas, în care rezumă toată existenţa Sa: se dăruieşte total, nu ţine nimic pentru Sine, nici măcar viaţa.”

Spre final Pontiful a explicat: „A trăi Săptămâna Sfânt înseamnă a intra tot mai mult în logica lui Dumnezeu, în logica Crucii, care nu este înainte de toate aceea a durerii şi a morţii, ci aceea a iubirii şi a dăruirii de sine care aduce viaţă. Înseamnă a intra în logica Evangheliei. A-l urma, a-l însoţi pe Cristos, a rămâne cu El cere o ieşire. A ieşi din noi înşine, dintr-un mod de a trăi obosit şi obişnuit de a trăi credinţa, din tentaţia de a ne închide în propriile scheme care ajung să închidă orizontul acţiunii creative a lui Dumnezeu.” Şi a încheiat spunând: „Săptămâna Sfântă este un timp de har pe care Domnul ni-l dăruieşte pentru a deschide porţile inimii noastre, ale vieţii noastre, ale parohiilor noastre, ale mişcărilor, ale asociaţiilor, şi a ieşi în întâmpinarea celorlalţi, a ne apropia noi pentru a duce lumina şi bucuria credinţei noastre, […] cu iubire şi cu tandreţea lui Dumnezeu, în respect şi în răbdare, ştiind că noi punem mâinile noastre, picioarele noastre, inima noastră, dar după aceea Dumnezeu e cel care le călăuzeşte şi face rodnică orice acţiune a noastră.”