Sărbătoarea Bunei Vestiri la Londra
28.03.2013, Oradea (Catholica) - Pentru românii greco-catolici care locuiesc în Marea Britanie, bucuria Sărbătorii Bunei Vestiri este una deosebită întrucât 25 martie este şi hramul bisericii Misiunii Române Unite din Londra. Anul acesta bucuria praznicului a fost sporită de prezenţa PS Virgil, Episcopul greco-catolic de Oradea, responsabil pentru pastoraţia diasporei. Şirul evenimentelor festive a fost deschis sâmbătă, 23 martie, la biserica „Bunavestire” de pe Bethell Avenue cu rugăciunea înseratului condusă de PS Virgil.
Seara a continuat cu conferinţa lui Silviu Sana, de la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor, doctor în istorie. Cercetătorul bihorean a prezentat conferinţa cu tema „Biserica Română Unită în perioada comunismului. Portrete de mărturisitori”. Prezentarea a fost urmărită cu deosebit interes de cei prezenţi, care au admirat rigoarea academică a expunerii dar şi căldura aspectelor spirituale şi umane ale Episcopilor, preoţilor şi laicilor mărturisitori evocaţi. Conferinţa a fost întregită de PS Virgil cu evocarea spontană şi edificatoare a unor figuri de mărturisitori pe care i-a cunoscut personal în perioada opresiunii comuniste.
Liturghia arhierească de duminică, 24 martie a constituit momentul central al vizitei, în care PS Virgil a dorit să se roage împreună cu credincioşii români din capitala britanică şi să le adreseze cuvinte de încurajare şi de felicitare pentru frumoasa mărturie de viaţă creştină şi românească pe care o dau aici, atât de departe de meleagurile patriei. Ierarhul a subliniat că în această generoasă împlinire a rostului vieţii lor nu sunt singuri, ci sunt însoţiţi de rugăciunile Bisericii de acasă: a familiilor lor, a preoţilor şi a Episcopilor. PS Virgil a împărtăşit tuturor credincioşilor urările de tot binele adresate lor de Preafericirea Sa Cardinalul Lucian, întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul credincioşilor Misiunii din Londra sub conducerea Andradei-Maria Brisc, împreună cu un grup de muzicieni invitaţi: Simona Furdui, Irina Gheorghiu şi Florin Pascu. Aceştia au interpretat lucrări de Gounod, Frank, Stradella dar şi lucrări muzicale din repertoriul religios liturgic românesc. Prezenţa muzicienilor invitaţi a făcut ca slujba de hram să se transforme într-un veritabil concert. Pr. Eduard-William Fărtan, rectorul Misiunii Române la Londra, a mulţumit PS Virgil, conferenţiarului dr. Silviu Sana, corului, invitaţilor şi tuturor celor care, prin munca lor, şi-au adus contribuţia la rezultatele frumoase pe care misiunea le-a avut în acest prim an de fiinţare şi la realizarea acestor evenimente de hram.
Luni, 25 martie, PS Virgil împreună cu pr. Eduard-William Fărtan s-au întâlnit la reşedinţa Arhiepiscopului catolic de Westminster cu Episcopul Alan Hopes, responsabil cu pastorala comunităţilor etnice din Londra şi, la reşedinţa sa din Custom House, cu Mons. John Armitage, Vicar General al Episcopiei de Brentwood. PS Virgil le-a mulţumit înalţilor prelaţi pentru bunăvoinţa şi contribuţia decisive pe care le-au arătat în înfiinţarea şi sprijinirea activităţii misiunii pentru românii greco-catolici din Londra până acum. La rândul lor, prelaţii englezi au apreciat elogios activitatea misiunii greco-catolice şi mărturia de credinţă pe care credincioşii români o aduc în contextul britanic. În timpul fructuoaselor întâlniri s-au analizat şi s-au identificat perspective de dezvoltare a activităţii pastoral-misionare în favoarea credincioşilor români din Marea Britanie.
Aceste trei zile de vizită pastorală a PS Virgil în cadrul sărbătoririi Bunei Vestiri, hramul Misiunii Române din Londra au lăsat în sufletele celor păstoriţi întărire în credinţă şi convingerea că Cel conceput în sânul feciorelnic al Maicii Domnului, Emanuel, este cu adevărat Dumnezeu-cu-noi, ajutor, sprijinitor, Dumnezeu tare care va îndrepta paşii noştri spre tot lucrul bun oriunde ne-am afla, căci toate sunt în cuprinsul stăpânirii Sale. (din materialul semnat de dr. Sergiu Barna pentru BRU.ro)



