Pelerinajul relicvelor Sfântului Ioan Bosco la Bacău
30.03.2013, Bacău (Catholica) - În ziua de 26 martie 2013, parohia Sfântul Nicolae din Bacău a avut privilegiul de a primi în mijlocul ei relicvele tatălui, maestrului şi prietenului tinerilor, Sfântul Ioan Bosco – sau Don Bosco. La ora 11, cu o zi înainte, în 25 martie, moaştele au ajuns din Croaţia la oratoriul din Bacău. În prezent, relicvele lui Don Bosco se află într-un pelerinaj internaţional, menit să pregătească aniversarea a 200 de ani de la naşterea sfântului. După sosirea relicvelor în parohia Sfântul Nicolae, în jurul orei 16.45, toţii cei prezenţi în biserică s-au rugat rugăciunea Rozariului, conduşi de PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi. Acesta a prezidat şi Sfânta Liturghie ce a început la ora 18.
Au concelebrat pr. Igino Buffi, consilier pastoral al Provinciei saleziene Veneto, de care aparţine şi comunitatea saleziană din România; pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău; toţi preoţii salezieni care activează pe teritoriul României, la Bacău şi Constanţa, şi în Republica Moldova, citim în relatarea de pe Ercis.ro. Acestora s-au alăturat preoţii diecezani între care pr. Felix Roca, cel care a adresat cuvântul de învăţătură. A urmat apoi o veghe de rugăciune condusă, cu meditaţii şi cântece, de grupul de tineri ADS (Amici Dominic Savio). În jurul orei 21.15, relicvele s-au reîntors la Oratoriul Don Bosco. Următoarele locuri în care va poposi sunt Traian şi parohia Fericitul Ieremia din Bacău.
