Stilul pastoral al lui Jorge Mario Bergoglio (II)
03.05.2013, Buenos Aires (Catholica) - Apropiere de oameni, atenţie privilegiată faţă de săraci, comuniune strânsă cu preoţii, simţ misionar puternic: iată puncte fundamentale ale stilului pastoral al lui Jorge Mario Bergoglio. A vorbit despre aceasta pentru L’Osservatore Romano noul Arhiepiscop de Buenos Aires, Mons. Mario Aurelio Poli, care a lucrat alături de el mulţi ani înainte de a-i succeda la conducerea Arhidiecezei din capitala argentiniană. Interviul a apărut iniţial în traducere pe Ercis.ro, fiind preluat şi în ultimul număr din revista electronică Lumea Catholica. Redăm în continuare ultima parte a interviului.
– În discursurile Papei apare adesea referinţa la milostivirea lui Dumnezeu.
– Sfântul Părinte insistă mult pe două concepte care se găsesc în Psalmi: milostivirea şi tandreţea lui Dumnezeu. Cristos s-a apropiat de oameni arătând faţa lui Dumnezeu ca Tată. Aceasta este ceea ce doreşte Papa să se înţeleagă. Ne invită să ne lăsăm atinşi de tandreţea divină care se face iertare, consolare, ajutor, mântuire. Bergoglio termină aproape întotdeauna predicile sale cu această frază: Dumnezeu mântuieşte. În ea este conţinută şi teologia sa: Dumnezeu ne iartă, ne îndeamnă, ne însoţeşte, ne aşteaptă.
– Ce v-a rămas mai puternic imprimat din anii trăiţi alături de el ca Episcop auxiliar?
– Mai ales prietenia sa faţă de noi toţi preoţii: o prietenie cordială şi sinceră, care ne-a făcut să ne simţim foarte bine alături de el. La aceasta s-a adăugat o seriozitate în pastoraţie care fascinează. Pentru aceasta, sfătuiesc să se urmeze ritmul de viaţă al Papei Francisc. Se trezeşte foarte devreme dimineaţa. Este un om al rugăciunii şi al muncii pastorale. Nu se odihneşte în timpul zilei, este un fapt cunoscut, pentru că are o mare rezistenţă fizică. Încontinuu se gândeşte la Biserică, la oameni, la pastoraţie.
– Cum aţi primit vestea despre numirea dumneavoastră ca succesor al lui la Buenos Aires?
– După şase ani petrecuţi în capitală ca Episcop auxiliar, am fost transferat în iunie 2008 la sediul din Santa Rosa, în pampas, în sudul Argentinei. Eram acolo când a venit această surpriză. Încă aveam în inimă uimirea şi bucuria alegerii Papei Bergoglio. M-a chemat Nunţiul apostolic şi mi-a comunicat vestea numirii mele ca Arhiepiscop al capitalei. Am simţit înainte de toate un sentiment de mare nevrednicie, pentru că a urma Cardinalului Bergoglio este o adevărată provocare. În acel moment mi-am pus speranţa în Dumnezeu care nu ne lasă singuri. Am încredere în El, în harul Său şi în ajutorul laicilor, pentru că sunt mulţi implicaţi în cateheză, în voluntariat, în mişcări. Mă încredinţez şi sprijinului preoţilor, al călugărilor şi al călugăriţelor.
Am fost treizeci de ani în Seminarul arhidiecezan din Villa Devoto, mai întâi ca formator şi apoi ca profesor; de aceea cunosc mulţi preoţi pe care i-am însoţit ca seminarişti. Ba chiar pot spune că eu cunosc majoritatea clerului hirotonit în ultimele două sau trei decenii. Sunt sigur că voi primi mult ajutor de la ei. Apoi, voi face tot posibilul pentru a răspunde la aşteptările Papei. Vom face împreună acest drum. Doresc să continui în stilul său şi să acţionez asemenea lui, care a ascultat mult clerul, fie în Consiliul prezbiteral, fie în Colegiul consultanţilor. Cred că este un drum de la care nu se poate face cale întoarsă. Apoi, timpul va spune dacă am fost discipoli buni.
– Există priorităţi şi urgenţe care trebuie înfruntate?
– Există multe provocări. Pentru a fi păstorul capitalei argentiniene va trebui înainte de toate să mă ocup de relaţiile dintre Biserică şi stat. În ţara noastră există o separare foarte clară. Şi trebuie să fie aşa. O altă prioritate este educaţia. Avem multe colegii catolice în Buenos Aires. De mulţi ani ducem înainte un proiect de educaţie cu mii de elevi. Bergoglio a acordat multă atenţie acestui domeniu şi a creat un vicariat special pentru educaţie. O ulterioară provocare interesantă este misiunea continentală, la care ne-a chemat Papa Benedict al XVI-lea când a venit la Aparecida: trebuie să continuăm în această direcţie. Este după aceea, aşa cum aminteam mai înainte, problema drogurilor, care este foarte îngrijorătoare nu numai la Buenos Aires, ci în toată Argentina. Înainte, ţara noastră era o ţară de tranzit, acum a devenit o consumatoare. Din păcate sunt şi zone de producţie, unde săracii recurg la cultivarea drogurilor pentru a depăşi dificultăţile economice.
– Şi dumneavoastră aveţi origini italiene, ca Bergoglio?
– M-am născut la Buenos Aires din tată italian şi mamă argentiniană. Tatăl meu, Mario, era toscan, născut în 1900 în La Scala, în Dieceza de San Miniato. Avea doi fraţi, Aurelio şi Cornelio. Îmi amintesc că bunica dinspre tată era foarte religioasă. Tatăl meu şi unchiul meu au fost botezaţi în biserica San Pietro alle Fonti, pe care am vizitat-o în urmă cu câţiva ani şi despre care am o amintire frumoasă. Tatăl meu era mecanic la căile ferate. În anii ’30 conducea trenul de la Florenţa la Lyon. A fost luat prizonier în timpul fascismului, chiar dacă nu ştim multe despre această istorie. După cât se pare, un paroh a intervenit pentru a-l elibera. Pentru a scăpa de război, a emigrat împreună cu fratele său, Aurelio, în Argentina. Au deschis o strungărie şi munca a mers bine. Mama mea era o sfântă, şi ea provenea dintr-o foarte bună familie catolică. De la tatăl meu am primit cultura muncii şi de la mama mea religiozitatea. Locuiam la Buenos Aires, dar o perioadă am fost şi la Casale Monferrato, în Piemont. Trebuie să spun că sunt bucuros când vin în Italia, pentru că mă simt ca acasă.
