Despre Episcopul Reinhard Lettmann şi despre icoana de la Cacica
06.05.2013, Iaşi (Catholica) - Preasfinţitul Petru Gherghel s-a întors recent de la funeraliile Episcopului Reinhard Lettmann, care au avut loc la 26 aprilie 2013. După funeralii s-a îndreptat spre Polonia, pentru a continua discuţiile cu privire la înfrumuseţarea icoanei Maicii Domnului de la Cacica. La revenirea la Iaşi, a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări, într-un interviu consemnat pe Ercis.ro.
– Aţi participat la funeraliile Episcopului Reinhard Lettmann. Ce amintiri aveţi despre el? Cum l-aţi cunoscut?
– După bucuria de a fi participat în ziua de 24 februarie 2013, la Münster, la celebrarea celor 40 de ani de episcopat ai prietenului şi binefăcătorului nostru, Episcopul Reinhard Lettmann, de câţiva ani emerit, am primit surprinzătoarea veste că a încetat din viaţă, chiar la Betleem, fiind în pelerinaj în Ţara Sfântă. Aşa cum m-am bucurat stându-i aproape la marele jubileu, tot aşa m-am unit, cu toţi cei care l-au cunoscut, la momentele de doliu şi la ceremoniile înhumării din ziua de 26 aprilie din Domul din Münster.
Prima mea întâlnire cu Episcopul Lettmann a avut loc la Münster, pe vremea când pr. prof. dr. Vladimir Petercă împlinea misiunea de asistent spiritual în spitalul din Marl, unitate aparţinând Diecezei de Münster. La diferitele vizite făcute în Germania, la Münster, până în 1990, am avut posibilitatea să mă întâlnesc nu numai cu Episcopul Lettmann, ci şi cu toţi Episcopii auxiliari, precum şi cu membrii Ordinariatului coordonat de unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai Episcopului şi prieten al nostru, prelatul Kleyboldt, Vicarul general al Episcopului până în zilele noastre. De atunci, imaginea lui de Episcop respectuos şi primitor mi s-a întipărit în memorie şi aşa l-am admirat pe tot parcursul relaţiilor noastre, cu braţele deschise şi cu o inimă ce îi cuprindea pe toţi.
– Ce v-a determinat să îl alegeţi drept con-consacrator la 1 mai 1990, când aţi primit episcopatul?
– Îndată după ce Zidul Berlinului a căzut, şi după ce ţara noastră a devenit liberă între ţările Europei, Sfântul Scaun a restabilit întreaga ierarhie şi structură bisericească în România, iar fiecare Dieceză a primit din partea Sfântului Părinte, Fericitul Ioan Paul al II-lea, un Episcop. Între cei aleşi şi numiţi de Sfântul Părinte, m-am bucurat să fiu şi eu reconfirmat în misiunea de păstor şi numit Episcop de Iaşi. În baza vechilor contacte cu Episcopul Lettmann, create şi întărite în timp, prin serviciile pr. prof. dr. Vladimir Petercă, am decis să apelez la disponibilitatea şi amabilitatea Preasfinţiei Sale de a participa, alături de Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, dr. Ioan Robu, ca al doilea con-consacrator, la sfinţirea şi consacrarea mea ca Episcop prin impunerea mâinilor Eminenţei Sale Angelo Sodano în ziua de 1 mai 1990. Excelenţa Sa a acceptat cu multă plăcere şi, cum era şi firesc, bucuria a fost mare, confirmându-se bunele legături între Iaşi şi Münster.
I-am fost mereu recunoscător pentru gestul său şi, trebuie să subliniez, prietenia a continuat, atât ca Episcop de Münster cât şi ca Episcop emerit, păstrându-şi astfel braţele întinse spre noi şi, cu bunătatea sa părintească, ne-a însoţit în atâtea momente. Vizitele pe care le-a făcut la Iaşi, şi mai ales participarea la consacrarea catedralei, de la 1 noiembrie 2005, au fost dovezi de mare sensibilitate frăţească şi prietenească. În urma acestor contacte, mulţi seminarişti şi preoţi au putut să viziteze şi să se înscrie în programul pastoral din Episcopia de Münster, cimentând astfel legăturile şi raporturile noastre bisericeşti. Le sunt recunoscător tuturor preoţilor şi celor ce au continuat să păstreze legătura cu Episcopia de Münster şi mă bucur că această colaborare continuă şi cu noul ei păstor, Episcopul dr. Felix Genn, pe care sperăm să îl avem în curând oaspete în Dieceza şi în Seminarul nostru din Iaşi.
– La funeralii v-aţi întâlnit şi cu alţi Episcopi şi preoţi care l-au omagiat pe Episcopul Lettmann. Cum a rămas în amintirea celor prezenţi? Ce s-a remarcat în comentariile ce au urmat?
– Toţi au remarcat o imagine ce nu va putea fi uitată uşor. La ceremoniile ocazionate de funeraliile Episcopului Lettmann au participat un număr impresionant de Episcopi din Germania şi din multe ţări ale Europei, toţi aducând un pios omagiu celui care a ştiut să-şi întindă mâinile spre toţi, dând dovadă de un adevărat păstor, cu inima largă şi iubitor, nu numai pentru cei păstoriţi direct de el, ci şi pentru cei legaţi în Biserică de spiritul frăţietăţii şi catolicităţii.
Faptul că a ţinut să meargă, chiar şi în condiţii precare de sănătate, să viziteze locurile sfinte, înseamnă o adevărată legătură a sufletului său de păstor după inima lui Cristos cu Ţara Sfântă şi cu locurile unde Cristos a venit pe pământ, la Betleem. Toţi au subliniat acest aspect al trăirii sale. Aceasta i-a adus aprecieri şi a făcut să crească participarea la funeralii, chiar dacă vremea nu a fost atât de prielnică, parcă plângând dispariţia păstorului. Motoul său a fost: „Cristo tuo venienti occurentes” – „Să ne grăbim în întâmpinarea lui Cristos care vine”. Pentru a-l întâlni pe Cristos, el a ales deseori să meargă în pelerinaj în Ţara Sfântă şi să retrăiască marele mister de la Betleem; a fost întâlnirea cu Isus al său care nu încetează să se îndrepte spre ai Săi.
Toţi au văzut în moartea sa la Betleem un răspuns la rugăciunea şi convingerea sa de credinţă. Durerea s-a întors într-o mângâiere şi chiar o răsplată, iar, pentru a-i fi recunoscători, atâţia Episcopi, preoţi, autorităţi şi mii de credincioşi l-au însoţit la locul de veci din Domul din Münster, unde a slujit atâţia ani ca preot şi Episcop. Mii de mesaje de condoleanţe au sosit la sediul Episcopiei de Münster, iar cartea de onoare, cu exprimările atâtor credincioşi, rămâne o dovadă a marii aprecieri de care s-a bucurat în cadrul Diecezei de Münster şi dincolo de graniţele ei. Noi, cei de la Iaşi, împreună cu cei din Bucureşti, îl vom pomeni la altarul de jertfă, rugându-l pe Cristos, Marele Preot, să-l răsplătească în împărăţia Sa veşnică, spre care s-a îndreptat necontenit şi pe care a căutat-o neîncetat. Requiescat in pace! Să se odihnească în pace.
– De la Münster v-aţi îndreptat spre Polonia. Care a fost scopul acestei vizite?
– După celebrările de la Münster, am ajuns în Polonia, la Gniezno, pentru solemnitatea celebrării patronului întregii Polonii, Sfântul Wojteck, cunoscut în Europa şi cu numele de Sfântul Adalbert, cel care a purtat evanghelia la popoarele situate de-a lungul coastei Mării Baltice, fiind martirizat în anul 997. În jurul lui s-au reunit credincioşi din Cehia, Ungaria, Germania şi, mai ales, din Polonia, la sediul primatului Poloniei, unde sunt păstrate şi venerate moaştele Episcopului martirizat pentru cauza Evangheliei.
Aici am avut din nou posibilitatea să reluăm discuţiile legate de icoana de la Cacica, copie a celei de la Czestochowa, icoană ce urmează să primească o veşmânt nou, la sfârşitul pelerinajului organizat în comunităţile noastre parohiale din Moldova, pe parcursul celor trei ani dedicaţi familiei şi căsătoriei creştine în programul nostru pastoral. M-am bucurat din nou de amabilitatea primatului Poloniei, Arhiepiscopul Josef Kowalczyk, a Cardinalului Stanislaw Dziwisz şi de susţinerea pr. Ionuţ Strejac. Ei ne-au recomandat serviciile unui mare artist din Gdansk, care se îngrijeşte de imaginea Madonei Nera din Jasna Gora, Czestochowa.
– Când se speră ca icoana Maicii Domnului să aibă un veşmânt nou?
– Speranţele noastre de a concretiza lucrările legate de pregătirea noului veşmânt şi a coroanei speciale sunt pentru vara anului 2014. Acest lucru ne face să ne pregătim intens astfel încât cel mai târziu la 15 august 2014 să fie totul gata, iar noua haină şi coroana pe care o va primi Maica Domnului, din darul credincioşilor şi al familiilor, pe unde a trecut, să fie prinosul de gratitudine al nostru faţă de ea.
– De mai mult timp icoana trece prin parohiile Diecezei. Până acum mai mult de jumătate dintre parohii au găzduit icoana. Când este prevăzut să se termine pelerinajul prin parohii şi ce anume aduce prezenţa icoanei într-o comunitate?
– Pelerinajul se apropie de sfârşit. Sperăm ca el să se încheie odată cu încheierea celui de-al treilea an pastoral dedicat familiei şi căsătoriei creştine, adică la sfârşitul anului liturgic 2013. Cred că vizita icoanei Maicii Domnului de la Cacica aduce un adevărat şi binecuvântat rod spiritual, un nou avânt în creşterea în credinţă şi în preţuirea valorii inestimabile a familiei şi căsătoriei creştine, după cum a fost voinţa Creatorului şi lucrarea Fiului lui Dumnezeu, care a coborât pe pământ prin opera Duhului Sfânt într-o familie, familia din Nazaret, şi a aşezat Căsătoria creştină printre Sacramentele mântuirii. Exemplul Maicii Domnului, care l-a primit pe Isus în sânul ei, şi slujirea ei generoasă faţă de voinţa lui Dumnezeu, reprezintă cea mai grăitoare lecţie de credinţă şi împlinire a planului lui Dumnezeu pentru viaţa lumii şi pentru familiile noastre. Mai ales astăzi familia are nevoie de ocrotirea Maicii Sfinte şi de grija noastră pastorală. La sfârşitul acestui pelerinaj al icoanei Maicii Domnului de la Cacica, ne vom bucura toţi ca ea să arate tot mai frumoasă şi cât mai aproape de grădina ei, Bucovina, Moldova şi România.
