Un Papă umil cu o spiritualitate profundă
16.05.2013, Buenos Aires (Catholica) - Acum două luni Cardinalul Jorge Mario Bergoglio era ales urmaş al lui Petru. Spontaneitatea şi stilul său unic de a-l mărturisi pe Isus Cristos au impresionat întreaga omenire. Mons. Eduardo Garcia, Arhiepiscopul auxiliar de Buenos Aires, a fost alături de noul Papă timp 21 ani şi a vorbit despre „simplitatea” noului Suveran Pontif într-un interviu acordat Radio Vatican.
– Ce v-a impresionat cel mai mult la Cardinalul Bergoglio?
– Cel mai mult m-a impresionat profilul său umil în faţa oricărei întâmplări: nu căuta locul cel mai cunoscut, ci pe cel mai simplu. Chiar şi atunci când a devenit vicar general al Arhidiecezei, cea mai importantă funcţie după Arhiepiscop, şi-a păstrat această atitudine umilă. Mă impresionează mult că este o persoană cu un profil atât de umil, dar cu o profunditate spirituală foarte puternică, foarte mare.
– „Duioşie” şi „milostivire” sunt două cuvinte foarte importante pentru Papa Francisc. „Milostivire” este cuvântul pe care l-a folosit în primul său Angelus, iar cuvântul „duioşie” l-a folosit la Sfânta Liturghie a începutului său de Pontificat. Pentru Dvs aceste două cuvinte sunt caracteristice când vă gândiţi la Papa Francisc?
– Da, cred că sunt specifice şi pentru relaţia sa cu Dumnezeu. El experimentează milostivirea lui Dumnezeu, experimentează duioşia lui Dumnezeu care se apropie de noi cu căldura unui tată şi a unei mame. Cred că aceste cuvinte au marcat nenumărate mesaje şi acţiuni ale Papei Francisc. Cât timp a fost Arhiepiscop la Buenos Aires încerca mereu să aplaneze tensiunile, fără a merge niciodată la extreme, pentru că experienţa sa este aceea că Dumnezeu ne însoţeşte, ne urmează, ne susţine, ne cunoaşte şi aşteptă mereu un răspuns, o schimbare, o atitudine nouă.
– Cum vedeţi ministerul lui? Îl putem considera o slujire adus poporului lui Dumnezeu?
– Cred că înainte ca el să vadă ministerul său ca pe o slujire îl consideră paternitate, pentru că trăieşte cu poporul lui Dumnezeu paternitatea lui Dumnezeu ca tată. Aşadar, când cineva iubeşte cu acest suflet de tată, poate servi într-o manieră simplă. De fapt, dacă experimentează această paternitate a lui Dumnezeu, experimentează şi paternitatea poporului său. Slujirea ia naşte, pe bună dreptate, din paternitate.
– La prima audienţă generală Papa Francisc ne-a invitat să mergem la periferiile existenţei şi să deschidem uşile parohiilor. Ce înseamnă acest lucru şi ce a făcut el în acest sens la Buenos Aires?
– Cu siguranţă este un drum pe care am parcurs-o la Buenos Aires în ultimii 10 ani. O Biserică ce iese este o Biserică prezentă acolo unde se află lumea. Una dintre propunerile pastorale ale Bisericii noastre se desfăşoară în Săptămâna Mare, atunci când oraşul se transformă într-un sanctuar în care se experimentează prezenţa lui Dumnezeu: ieşim pe străzi pentru a ne mărturisi credinţa prin gesturi, având o atitudine misionară. Pentru Papa Francisc noua evanghelizare are un nume: misiune. La fel ca la începuturile Bisericii, trebuie să fim acolo unde se află lumea, împărtăşind cu ei viaţa şi arătându-ne acolo credinţa şi trăirea noastră: o Biserică cu uşile deschise nu doar pentru a-l primi pe cel care vine, ci pentru a merge în întâmpinarea poporului; nu pentru a captura lumea, ci pentru a o încuraja cu experienţa credinţei.
– Aşadar, Papa Francisc doreşte ca Biserica însăşi şi creştinii să trăiască mereu o dimensiune misionară în două sensuri: aceea de a merge împreună şi de a-l propovădui pe Isus Cristos cu o atitudine constantă…
– Trebuie să ne gândim la întreaga activitate a Bisericii noastre, precum şi la toată viaţa noastră de creştini în dimensiunea misionară şi nu doar într-o dimensiune intimă a credinţei. Să ne gândim aşadar la întreaga viaţă a parohiei: cateheza, liturgia, acţiunile sociale, în această dimensiune misionară care, în mod esenţial, este întâlnirea cu ceilalţi. Iar vestirea se face în această întâlnire, pentru că atunci când se întâlneşte o persoană, fiecare aduce cu el ceea ce are şi ceea ce este. Când ieşim pentru a-i întâlni pe ceilalţi, dacă credem cu adevărat, credinţa se manifestă. Ceea ce vedem la Papa Francisc este ceea ce el este, arătând mereu ceea ce a trăit mereu ca preot, ca Episcop între noi, iar acest lucru face ca gesturile sale să fie autentice. Ca Papă face ceea ce a făcut mereu ca preot, ca Episcop, cu acest dar pe care i l-a dăruit Domnul în acest moment: harul unei bucurii care se observă, o bucurie evidentă.