Întâlnire diecezană de tineret în Dieceza de Timişoara
17.05.2013, Timişoara (Catholica) - Desfăşurată anul acesta între 10-12 mai, în cadrul Anului Credinţei, dar şi cu privirea spre Întâlnirea Mondială a Tinerilor de la Rio de Janeiro (23-28 iulie 2013) şi sub sigla acesteia, cea de-a XVII-a Întâlnire a Tinerilor Catolici din Dieceza de Timişoara s-a bucurat de participarea unui număr de circa 250 de tineri sosiţi în oraşul de pe Bega din toate colţurile diecezei bănăţene. Tema aleasă a fost una legată de Anului Credinţei: „Credinţa în viaţa noastră de zi cu zi”. Din păcate însă, datorită participării la lucrările de primăvară ale Conferinţei Episcopilor Catolici din România, Excelenţa Sa Martin Roos şi nici un alt Episcop invitat nu au putut lua parte la aceste frumoase zile ale tinerilor.
Totuşi, prin intermediul Vicarului General, pr. Johann Dirschl, tinerii Diecezei au putut asculta mesajul Episcopului şi îndemnul său. Programul întâlnirii a debutat vineri, 10 mai 2013, cu primirea şi înscrierea tinerilor sosiţi din parohii, în faţa Domului, începând cu orele 16.00. De la orele 19.00, pr. Bene Tamás, responsabil diecezan pentru pastoraţia tinerilor, şi toţi tinerii prezenţi au luat parte la o Adoraţie Euharistică, celebrare la care textele şi meditaţiile au fost pregătite de sr. Mariana Muţiu FCJM. După momentul de rugăciune din deschiderea întâlnirii a urmat la orele 20.00 cina şi cazarea în diversele puncte din oraş (internatele din cadrul Liceului Pedagogic „Carmen Silva”, Colegiului Bănăţean, la parohia Timişoara III Elisabetin, parohia Timişoara IV Iosefin şi la Casa „Marienheim”, destinată tinerilor din Dieceza de Timişoara).
A doua zi, sâmbătă, 11 mai 2013, programul a început la orele 7.45 cu rugăciunea de dimineaţă în Biserica Piaristă şi în bisericile parohiale din Elisabetin şi Iosefin. La orele 8.00 a fost servit micul dejun la locurile de cazare, iar la 9.30 toţi tinerii prezenţi s-au întâlnit pentru cateheze. Pentru tinerii de limba română cateheza a fost ţinută în Domul (Catedrala) Sf. Gheorghe, referent invitat în acest sens fiind pr. Gheorghe Buciuman, paroh de Brad, Arhidieceza de Alba Iulia. Tinerii de limbă maghiară s-au reunit în Biserica Sf. Cruce a Ordinului Piariast, unde referent a fost p. Starostka Szaniszló SDS, călugăr salvatorian din Ungaria. De la orele 10.30 tinerii au putut lua parte la discuţiile în grupuri mici, participanţii fiind împărţiţi în circa douăzeci de grupuri animate fiecare de câte unul sau doi responsabili. De la orele 12.00 au avut loc prezentările în plen ale rezultatelor discuţiilor din grupuri. Referenţii au luat parte în mod activ la acest moment, răspunzând totodată la întrebările tinerilor.
Masă de prânz a fost servită la orele 13.00, în curtea Liceului Romano-Catolic Gerhardinum, după care de la orele 14.00, au fost oferite tinerilor o serie de programe la alegere: vizitarea oraşului, jocuri în curtea liceului Gerhardinum sau învăţarea unor cântece noi. De la orele 16.30, în Dom tinerii doritori au avut ocazia de a participa la Sf. Spovadă, iar de la orele 17.00 a avut loc Sf. Liturghie celebrată în limbile română, germană şi maghiară de Mons. Johann Dirschl, Vicar General al Diecezei de Timişoara, în concelebrare cu toţi preoţii prezenţi. Mons. Dirschl le-a vorbit tinerilor, în cadrul predicii sale, ţinută succesiv în cele trei limbi mai larg răspândite ale Diecezei, despre credinţa pe care fiecare dintre noi o poartă în suflet, dar deosebit al lui Dumnezeu pentru fiecare creştin, şi mai ales despre datoria noastră de a ne alimenta această credinţă şi de a nu o lăsa să piară. Cadrul muzical al Sfintei Liturghii a fost asigurat de corul de tineri al parohiei Timişoara IV Iosefin şi de corul grupului TEKMEK, al tinerilor şi studenţilor maghiari din Timişoara.
După Sf. Liturghie, tinerii participanţi la întâlnire s-au deplasat spre curtea Liceului Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum” unde au servit împreună cina. De la orele 20.00 aula magna (sala festivă) a vechiului liceu „Gerhardinum” a găzduit programul cultural al întâlnirii. Au fost prezentate scenete pe teme biblice (tinerii din parohia Reşiţa I. „Maria Zăpezii”) sau de divertisment (tinerii din grupul parohial Lugoj, iar apoi, în încheiere cei din grupul de studenţi „Jubilate”), dar şi dansuri moderne (tinerii din parohia Lipova) sau dansuri populare germane (tinerii din parohia Oraviţa). Programul a continuat în sala de sport a liceului, unde pr. Ando Attila, paroh de Lipova, a asigurat muzica şi… discoteca asemenea tuturor anilor anteriori. Programul zilei de sâmbătă s-a încheiat la orele 23.oo cu deplasarea la locurile de cazare.
Duminică, 12 mai, la orele 8.00, tinerii s-au reunit pentru rugăciunea de dimineaţă în Biserica Ordinului Piarist, precum şi în bisericile parohiale din Elisabetin şi Iosefin. A urmat micul dejun, iar la orele 9.15 deplasarea în grup din curtea Liceului „Gerhardinum” spre Domul Sf. Gheorghe din Piaţa Unirii. Sfânta Liturghie solemnă a fost celebrată în Dom, în limbile română, germană şi maghiară începând cu orele 10.00, de pr. Nikola Lauš, econom diecezan, împreună cu preoţii prezenţi. Părintele Lauš le-a vorbit tinerilor în predica sa despre Anul Credinţei pe care Sf. Părinte Papa emerit Benedict al XVI-lea l-a dăruit Bisericii şi despre credinţă în general, ca bunul spiritual cel mai de preţ pe care omul îl poate primi, pe care este chemat în acest an deosebit să o îngrijească asemenea unei plante care are nevoie, printre altele, spre existenţă, de lumină, căldură şi apă. Programul muzical al Liturghiei de încheiere a întâlnirii diecezane a fost asigurat din nou de tinerii maghiari din grupul TEKMEK şi de corul „Exultate”, al Domului. În bucuria zilelor petrecute împreună, dar cu părerea de rău că timpul frumos s-a scurs atât de repede, Pr. Bene Tamás a mulţumit tuturor voluntarilor – studenţi, elevi din Liceul „Gerhardinum” – coriştilor din cele trei coruri implicate, participanţilor, preoţilor, dar mai ales Bunului Dumnezeu, pentru buna desfăşurare a întâlnirii.
După Sf. Liturghie tinerii au mai rămas un scurt timp împreună în faţa Domului, după care s-au reîntors în curtea liceului „Gerhardinum” unde a fost servit prânzul în comun. După aceasta, rând pe rând grupurile au pornit la drum, spre casă, în aşteptarea unei noi întâlniri, în cursul anului viitor. Voluntarii au fost cei care au încheiat programul prin munca lor şi prin ordinea pe care au făcut-o, moment după care, în ciuda oboselii, au sărbătorit împreună încheierea, dar mai ales buna desfăşurare a Întâlnirii Diecezane de Tineret 2013. (text: Claudiu Călin; foto: Andreas Banuş & Adrian Păşcălău)





